>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperaturile maxime ajung la 18 grade. Zonele unde va ploua


În weekend, va fi vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi până la 9 grade mai ridicate faţă de norme, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

„Va fi vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Maxime în ţară între 8 şi 18 grade, şi minimele din cursul nopţilor, între -2 şi 7 grade. Sunt valori cu 8-9 grade mai ridicate faţă de norme. În Bucureşti, vom avea în jur de 16 grade, cu minimă de 5-7 grade. Ploile - pentru că vorbim de acum de ploi, având în vedere că avem vreme atât de caldă - în vest, nord, centru şi pe arii mai restrânse în rest. Vor fi ploi şi sâmbătă şi duminică, iar acestea ar fi zonele vizate. Doar la munte, la peste 1.800 de metri altitudine, trecător vor fi lapoviţe şi ninsori”, a explicat, pentru MEDIAFAX, Oana Păduraru, meteorologul de serviciu al ANM.
Acesta a mai precizat că, în acest weekend, cel mai răcoare va fi în partea de nord a ţării, unde termometrele vor arăta 8 grade, iar cel mai cald va fi în partea de sud, sud-vest.
„Noaptea şi dimineaţa, local, în special în regiunile extracarpatice se va forma ceaţă”, a mai spus meteorologul.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu