>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Eugen Nicolicea, supărat jurnalişti: Aţi prezentat mai mult sentimental decât juridic proiectul de lege privind măsurile alternative de închisoare

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat, luni, că jurnaliştii au prezentat proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate”într-un mod mai mult sentimental decât într-un mod juridic”.

”Au fost eliminate toate faptele de corupţie. Solicitările adresate în spaţiul public se referă la faptele de corupţie. Corupţie-i spunem, corupţie scriem”, a declarat preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea (PSD) întrebat de ce persoanele condamnate pentru fapte asimilate corupţiei nu au fost exceptate de la prevederile legii privind executarea pedepselor.
El a mai spus că a susţinut varianta în care şi persoanele condamnate pentru fapte de corupţie ar fi trebuit să beneficieze de legea respectivă.
”Punctul meu de vedere era acela că o dată condamnat toţi condamnaţii sunt egali şi au de ispăşit nişte pedepse”, a mai spus Nicolicea.Acesta a făcut şi câteva precizări referitoare la proiectul privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, afirmând că jurnaliştii au prezentat proiectul ”într-un mod mai mult sentimental decât într-un mod juridic”.
"(Lucrătorii anume desemnaţi de către MAI pentru a supraveghea cu sau fără brăţară electronică arestul al domiciu - n.r.) Vor fi selectaţi din rândul specialiştilor. Brăţara electronică înseamnă să ai o hartă pe un ecran şi să fie un lucrător specializat în lucru cu acestă aparatură. Vezi că s-a deplasat cineva de la domiciliu, sesisezi, nu te duci tu că nu eşti cel care pune în ordine, ci semnalezi pe cel mai apropiat lucrător de poliţie să reacţioneze. Nu este un mare lucru. Sunt persoane care trebuie să se prezinte la control o dată, de două ori pe săptămâna şi fiind repartizaţi pe întreg teritoriul ţării, sunt mai puţie persoane care nu ar avea cine să le supravegheze, cel puţin un şef de post şi un agent este în fiecare comună, nu? Ei bine, în situaţia în care respectivii ăncalcă această chestiune, reacţionează autorităţile locale. Cu privire la încălcările respective, să ştiţi că acesta este subiectul care trebuie punctat, că nu pleacă nimeni să execute o măsură alternativă dacă nu dispune judecătorul, ori dacă judecătorul a constatat că persoana respectivă poate să beneficieze de astfel de măsură, va beneficia. Sper că nu vă manifestaţi neîncrederea într-un judecător sau în independenţa judecătorului", a mai spus Nicolicea.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu