>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis participă joi, la Bacău, la închiderea ediţiei 2017-2018 a programului Capitala Tineretului din România

Klaus Iohannis va efectua, joi, o vizită la Bacău, în contextul închiderii ediţiei 2017-2018 a programului Capitala Tineretului din România, în cadrul căreia va vizita societatea comercială Aerostar S.A. şi va participa la dezbaterea naţională „Viziunea tinerilor pentru viitorul României”.

"Preşedintele Klaus Iohannis va participa la dezbaterea naţională „Viziunea tinerilor pentru viitorul României”, în cadrul căreia va avea un dialog cu tinerii despre proiectele lor, cât şi despre modul în care aceştia se pot implica în dezvoltarea ţării”, se arată într-un comunicat remis de Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va efectua o vizită la societatea comercială Aerostar S.A., Grup Industrial Aeronautic – Bacău. Compania este lider local şi regional în domeniul fabricaţiei de piese destinate domeniului aviaţiei, în întreţinerea de avioane civile şi în furnizarea de soluţii în domeniul sistemelor defensive aero şi terestre.
“Evenimentul este organizat în contextul închiderii ediţiei 2017-2018 a programului Capitala Tineretului din România, aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. În perioada mai 2017 – mai 2018, titlul de Capitală a Tineretului din România a fost deţinut de municipiul Bacău. La dezbatere vor fi prezenţi peste 300 de participanţi, membri ai principalelor structuri de tineret din ţară”, se mai arată în comunicat.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu