>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

NE PĂRĂSESC VALORILE! DOLIU LA TERMOCENTRALA ROVINARI


Astăzi, 23 Aprilie 2018, am aflat cu mare tristeţe, trecerea în nefiinţă a celui mai bun specialist în Turbine Energetice din Europa, OMUL care şi-a dedicat viata pentru dezvoltarea şi progresul sistemului energetic românesc până la pensionare, după ce – în repetate rânduri -, la propuneri politice, a refuzat postul de Director General, ing. professor dr. RADU TEODORESCU. Născu într-o familie de profesori din comuna Stejari, nu şi-a uitat rădăcinile, ajutând la nevoie multe familii de concetăţeni, oferindu-le, la nevoie, locuri de muncă în sistemul energetic. O mare parte dintre edificiile socio-culturale din comună sunt ridicate şi datorită contribuţiei tatălui domniei sale, Aurică Teodorescu, fostul primar al comunei, din anii 70. La doar 17 ani şi câteva luni a fost cel mai tânăr student din România acelor vremuri! A fost cel mai tânăr inginer angajat vreodată la Termocentrala Rovinari, apoi cel mai tânăr Dispecer Șef Tură pe Centrală, cel mai tânăr șef de secție şi mai apoi Director tehnic, din Sistemul Energetic Național, în cele din urma fiind si cel mai longeviv! Generații întregi de energeticieni au crescut la “școala” sa! A fost un șef deosebit, un profesor desăvârșit, un prieten adevărat, un mare OM! Probabil  că, şi datorită acestui fapt, noi românii, am avut lumină în locuinţe şi ne-am bucurat de beneficile acestui sistem vital pentru ţară. Dumnezeu să te odihnească în pace, fiu al comunei Stejari, Radu TEODORESCU!
                                                                                                                         
                                                                                                                        REDACTIA

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu