>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

BREAKING | Ioan Oltean, fost lider liberal, SCOS de sub urmărire penală într-un dosar de trafic de influenţă al DNA din 2010

Fostul deputat liberal Ioan Oltean a fost scos de sub urmărire penală într-un dosar de trafic de influenţă instrumentat din 2010 de DNA Oradea, acuzaţiile procurorilor fiind nefondate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ioan Oltean, fost preşedinte al PNL Bistriţa Năsăud, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că este a doua clasare a acestui dosar de către procurorii DNA Oradea, după ce a mai fost clasat odată din lipsă de probe în 2012.
„Am fost scos de sub urmărire penală, dosarul în care am fost acuzat de procurorii DNA Oradea în 2010 de trafic de influenţă fiind clasat tot de ei din lipsă de probe în 2012. Dosarul a fost redeschis în 2015 de DNA Oradea deoarece s-a schimbat conducerea acestei instituţii. În urma primelor acuzaţii am demisionat din toate funcţiile politice, am fost vicepreşedinte al PDL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, cariera mea politică a avut de suferit în urma unui dosat cu probe inventate. Le-am spus de la început procurorilor că nu am săvârşit faptele de care eram acuzat, dar nu a contat”, a spus Oltean.
Acesta a precizat că în 2010 a fost acuzat de procurorii DNA Oradea că primit 40.000 de lei ca să îl ajută pe un anume Radu Flaviu să devină director al Direcţiei Regională a Apelor Someş Tisa Cluj. „Iniţial am avut calitatea de martor, după care, la redeschiderea dosarului, calitatea mea în dosar s-a schimbat şi am devenit inculpat, în baza unor probe nefondate”, a explicat fostul deputat.
Întrebat dacă se va îndrepta împotriva procurorilor DNA Oradea, Ioan Oltean a spus că a ieşit din viaţa politică şi are altceva de făcut.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu