>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cornel Dinu nu vrea ca noul stadion al lui Dinamo să-i poarte numele

Cornel Dinu e în conflict cu liderii PCH, dar aceştia au anunţat că nu vor să pornească un război cu fosta glorie a roş-albilor şi chiar au venit cu propunerea ca noul stadion din "Ştefan cel Mare" să poarte numele celui care a scris istorie pentru club. Totuşi, "Procurorul" nu agrează varianta.

"Iniţiativa asta cu numele stadionului o privesc rezervat. Şi dintr-o anumită modestie, şi pentru faptul că se obişnuieşte să se pună numele după ce dai colţul. Nu cumva asta mi se doreşte, să dau colţul, că nu sunt prea digerabil prin ceea ce spun?", a spus Cornel Dinu la Digi Sport.
Compania Naţională de Investiţii a oferit recent detalii despre arena din "Ştefan cel Mare".
Altfel, Dinu a comentat şi situaţia clubului, acolo unde actualul acţionar Ionuţ Negoiţă doreşte să vândă procentele deţinute şi există litigii. "Eu ştiu foarte bine care a fost situaţia, începând cu 1992, când era FC Dinamo Asociaţie, după care a devenit, în 1994, Asociaţia Fotbal Club Dinamo.În 2002, se face contractul acela de asociere cu Hotărârea de Guvern şi această asociaţie are 42% în folosinţă spaţiile fotbalistice ale Parcului Dinamo. Apoi, în 2005, se înfiinţează o societate comercială care face un contract de prestări cu societatea-mamă. Această societate comercială este făcută prin participaţiunea de câte 500.000 de dolari, deci un capital social de circa 5 milioane, a vreo 7-8 membri fondatori. Aceasta se vinde cu acţiunile respective domnului Negoiţă, în 2013.
Situaţia de la Dinamo seamănă foarte mult cu cea de la Steaua. La Steaua s-au găsit nişte oameni responsabili, care ţin cu ceea ce reprezintă istoria acestui club şi au intervenit. Şi acolo s-a făcut o societate comercială, a domnului Viorel Păunescu, vândută lui Becali, dar palmaresul, sigla, stadionul au rămas la Minister şi la clubul Steaua", a încheiat "Mister".(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu