>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis: Chestiunile legate de patrimoniu, supuse birocraţiei excesive şi subfinanţării cronice

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă la Blaj, că patrimoniul românesc este supus birocraţiei excesive şi a subfinanţării cronice, cea din urmă având ca principal motiv nivelul scăzut importanţă pe care îl acordă guvernanţii acestui subiect.

"Chestiunile legate de patrimoniu sunt supuse unei birocraţii excesive şi unei subfinanţări cronice. Noi românii, în loc să ne mândrim cu obiectele de patrimoniu, ne plângem pentru că ele decad. Este trist. Noi ca stat nu stăpânim birocraţia în niciun fel. (...) Suntem o democraţie tânără şi avem nevoie de timp pentru a-i prinde din urmă pe alţii care au experienţă mai mare în aceste construcţii. Subfinanţarea este o problemă care ţine de importanţa dată mai mult de guvernanţi acestor monumente", a declarat Klaus Iohannis în cadrul dezbaterii "Blaj 1848-2018: conştiinţă naţională şi destin european".
Şeful statului a mai precizat că a fost plăcut impresionat de felul în care s-a ocupat administraţia locală de clădirile şi monumentele de patrimoniu.
"M-am bucurat foarte mult astăzi, în acest context, când am fost pe Câmpia Libertăţii, că aici nu se vorbeşte nu numai despre acest patrimoniu, ci că s-a făcut şi ceva foarte vizibil pentru a pune acest patrimoniu în valoare. Se întâmplă foarte des să trecem pe lângă clădiri, reprezentative odinioară, care sunt valoroase pentru români, dar sunt în paragină. Această subfinanţare este foarte problematică şi îmi doresc ca şi prin astfel de dezbateri să apară conştientizări pentru a înţelege nevoia de consolidare a unor locuri în România. Avem nevoie ca ele să fie readuse la justa lor valoare. Sunt foarte bucuros că mergem un pic mai târziu şi vedem un loc din Blaj care a fost repus în valoare", a conchis Iohannis.Klaus Iohannis vizitează sâmbătă municipiul Blaj, judeţul Alba, unde a participat la dezbaterea "Blaj 1848-2018: conştiinţă naţională şi destin european" şi va fi prezent la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului a depus o coroană de flori la monumentul „Gloria” de pe Câmpia Libertăţii, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848.
În ultima parte a vizitei, la ora 19.00, Klaus Iohannis va participa la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj, unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Transilvania, inaugurat iniţial în 1936, dar mistuit de un incendiu în decembrie 1995, precizează Preşedinţia.
Reabilitat la iniţiativa administraţiei locale, Palatul Cultural a primit Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural în urma restaurării exemplare a clădirii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu