>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis, la Blaj: Legea salarizării este un eşec

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat, sâmbătă, la Blaj, Legea salarizării, spunând că nu reprezintă o reformă. ”Unii au păţit chiar să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec”, a spus Iohannis.

”Tocmai lucrurile pe care le-am menţionat: independenţa instituţiilor, autonomia instituţiilor, statul de drept, stabilitatea fiscală, tocmai acestea au fost puse în pericol în cursul ultimului an prin aşa-zise reforme, printre care vă amintesc numai ultima, de mare insucces, aşa numita reformă a salariilor. Cum să înţeleagă un om de rând că i se promite o creştere de 25 la sută, iar după scurt timp se mută contribuţiile sociale de la angajator la angajat şi nu o să-i crească salariul, chiar unii au păţit să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec. Astfel de eşecuri trebuie evitate pentru că au repercusiuni în timp, în profunzime. Cel care câştigă banii trebuie să întreţină o familie, iar dacă nu i se onorează munca, atunci nu va fi în situaţia să-şi întreţină aşa cum trebuie familia”, a afirmat Iohannis.
Klaus Iohannis vizitează sâmbătă municipiul Blaj, judeţul Alba, unde participă la dezbaterea "Blaj 1848-2018: conştiinţă naţională şi destin european" şi va fi prezent la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Şeful statului a depus o coroană de flori la monumentul „Gloria” de pe Câmpia Libertăţii, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848.
În ultima parte a vizitei, la ora 19.00, Klaus Iohannis va participa la ceremoniile de reinaugurare a Palatului Cultural din Blaj, unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Transilvania, inaugurat iniţial în 1936, dar mistuit de un incendiu în decembrie 1995, precizează Preşedinţia.Reabilitat la iniţiativa administraţiei locale, Palatul Cultural a primit Marele Premiu al Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural în urma restaurării exemplare a clădirii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu