>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

LA TÂRGU JIU ÎNCEP ZILELE ORAŞULUI AJUNS ÎN ANUL 612 AL ATESTĂRII SALE!

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu organizează în perioada 19-27 mai a.c, ediţia cu numărul XVIII a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Manifestările organizate cuprind numeroase spectacole de muzică uşoară, populară şi folk, acţiuni culturale şi artistice, expoziţii, lansări de cărţi, târg al meşterilor populari din Oltenia, festival internaţional de literatură, Caravană Moto şi Festivalul Naţional de Teatru Zilele “Elvira Godeanu”. Ediţia din acest an a manifestărilor este dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 incluzând numeroase activităţi menite să marcheze aşa cum se cuvine importanţa pe care a avut-o municipiul Târgu-Jiu în luptele din Primul Război Mondial. Astfel, chiar în prima zi a manifestărilor, sâmbătă, 19 mai Comunitatea “Târgu Jiu Odinioară”, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj și al Muzeului Alexandru Ştefulescu, organizează expoziția de fotografie veche “Gorjul de odinioară”. Vernisajul va avea loc de la ora 19, la Muzeul Județean. Marea parte a imaginilor vor fi pentru prima dată expuse public. Şi-au adus contribuţia prin fotografiile a căror sursă sunt: Ion Duguleanu, Sabin Cornoiu ,Liliana Jinca , Adina Puianu Jianu, Cristi Grecoiu, Gh Chelu, Loredana Sichitiu, Constantin Zamfiroiu , Nicolae Filiş, Simona Zestroiu, Graziella Mălăescu, Virgiliu Giorgi, Ionuţ Flondor, Laura Bîrdeanu, Lucian Băloi , Marian Tămăşilă, Ovidiu Băloi, Lavinia Vînătoru, Alexandru Gerea, Vali Lumezeanu, Andreea Medeleanu, Ovidiu Pătraşcu, Eugenia Mihaela Panait, Popescu Vasile, Marius Dunăreanu. Mii de tineri vor participa şi în acest an la Parada Liceelor şi Flash Mob-ul din centrul oraşului, artişti de renume vor da tonul distracţiei în concerte de muzică uşoară şi populară organizate pe Insuliţa Jiului, Aleea Celebrităţilor se va îmbogăţi cu noi Stele (dr. Nicolae Hasnas şi Pompiliu Marcea), iar Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu va decerna un nou titlu de Cetăţean de Onoare al municipiului Târgu-Jiu (generalului de Brigadă în retragere Constantin Ispas – luni, 21 mai. De asemenea, patronii spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, vor fi cinstiţi într-o amplă procesiune religioasă ce se va desfăşura pe străzile oraşului, duminică 20 mai, de la orele 20.00. Zilele Municipiului Târgu Jiu 2018 se vor încheia duminică, 27 mai, cu un concert de neuitat susţinut de trupele: Noaptea Târziu, Fly Project şi 3 Sud Est pe Insuliţa Jiului, iar spectacolul va fi urmat de un impresionant foc de artificii. Vom reveni, la timpul potrivit, cu alte momente importante ale acestor nouă zile de distracţie şi voie bună, de sărbătoare pentru oraşul nostru care aniversează 612 ani de atestare documentară în această toamnă.                                                                                                                                                                                                                                                                                           B.Marius

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu