>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ministrul Agriculturii: Sudez uşile la APIA în 15 mai, fermierii care nu au ajuns în timp util nu vor mai beneficia de alocări de sume în acest an

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus sâmbătă, la Bistriţa, că marţi, la ora 24.00, când se încheie perioada de depunere a solicitărilor pentru subvenţii, va ”suda” uşile la APIA, iar fermierii care nu au ajuns în timp util nu vor mai beneficia de alocări de sume în acest an.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat că înscrierea fermierilor la APIA pentru subvenţii merge bine şi că în data de 15 mai, când expiră termenul, va ”suda” uşile agenţiilor de plăţi, iar cei care nu se vor încadra în acest termen nu vor mai primi anul acesta subvenţii.
”Stăm bine cu depunerea cererilor, bine însemnând că nu vom avea niciun fel de eşec în acest domeniu, dar acest bine nu mă satisface, pentru că eu nu îl consider încheiat acest marş al preocupării noastre şi al angajării formidabile, pentru că să pui în sistem un milion de cereri trebuie să lucrezi tot timpul. Aştept şi zilele următoare să lucrăm în aşa fel încât în data de 15, la orele 24.00, când am spus foarte clar că vom închide obloanele la APIA, spun mai mult decât atât: - sudez şi uşile. (...) Indiferent ce fermier rămâne pe dinafară, el rămâne definitiv pentru anul acesta în afara sprijinului privind subvenţiile” a declarat ministrul Petre Daea.
Conform Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fermierii mai au câteva zile la dispoziţie se depună cererile de subvenţie pentru a reuşi să fie atrase toate fondurile europene. “Fac apel la fermieri să vină să depună cereri pentru a lua toţi banii la Uniunea Europeană. Anul trecut am reuşit să luăm 99,9 % din fonduri şi zero penalităţi” a spus ministrul.
Petre Daea se află într-o vizită de lucru în judeţul Bistriţa-Năsăud, prilejuită de organizarea evenimentului ”Alege oaia!”.
El a vizitat mai multe ferme şi exploataţii agricole din judeţ, dar şi o fabrică din Bistriţa, unde, în urmă cu două zile, a început producţia unor saltele din lână de oaie, pentru a valorifica acest produs şi pe piaţa internă. Fabrica, amenajată de un om de afaceri din Bistriţa-Năsăud, va produce saltele pentru izolarea termică a locuinţelor.
“Mai sunt şi alte firme interesate în România de acest de valorificarea lânii de oaie, însă anul acesta majoritatea lânii va merge către export întrucât nu suntem în stare să facem etapele tehnologice necesare pentru prelucrarea lânii (...) Suntem însă pe drumul cel bun” a mai spus ministrul Petre Daea.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu