>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Paul Stănescu: Iohannis, în spatele plângerii lui Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă. Vrea să dispară statul de drept, legitimat de Constituţie, şi să-şi întărească statul paralel

Vicepremierul Paul Stănescu afirmă că în spatele plângerii penale făcute de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă stă preşedintele Klaus Iohannis, pe care îl acuză că vrea să consolideze statul paralel şi dispariţia statului de drept.

Stănescu transmite printr-o declaraţie de presă, remisă joi seara, că Iohannis demonstrează încă o dată că nu este dispus să coopereze decât cu instituţiile sau persoanele pe care le poate controla.
„Aşa cum a spus şi preşedintele PSD, domnul Liviu Dragnea, noi, membrii PSD, nu suntem slugi, deci nu avem nici un motiv să stăm cu capul plecat. Ar fi bine ca domnul Iohannis să se gândească mai bine şi să-şi dea seama că nu este un vătaf, ci un preşedinte ales. Aşa cum şi PSD este un partid ales cu majoritatea voturilor, iar Guvernul este învestit de Parlament, în urma desemnării prim-ministrului chiar de către Preşedinte, adică de Iohannis”, a declarat vicepremierul.
Paul Stănescu mai spune că Klaus Iohannis a făcut „o obsesie pentru demisia premierului”. „Când faci o plângere penală unui premier pentru că îşi exercită atribuţiile, e cât se poate de clar că nu doreşti ca această guvernare să ducă la capăt un program asumat, care a produs şi produce în continuare rezultate bune. Dar, în ultima vreme, constat cu tristeţe că domnul preşedinte a făcut o obsesie în a-i cere demisia premierului. De ce? Vrea din nou un guvern al lui, aşa cum declara la începutul lui 2015? Vrea din nou să aibă poporului lui, cum spunea în Malta, în februarie 2017? Sau vrea din nou să aibă armata lui, aşa cum îi spunea domnului Juncker, în 12 mai 2017?”, a mai declarat Stănescu.
Paul Stănescu încheie dur, acuzându-l pe Iohannis că militează împotriva ordinii normale a lucrurilor.
„Este foarte clar că Iohannis vrea să dispară statul de drept, legitimat de Constituţie, şi să-şi întărească statul paralel care a început să se clatine! Sau, poate, pur şi simplu, a intrat deja în campanie electorală şi nu ştim noi… Ori poate că se pregăteşte de vacanţa de vară şi vrea să lase în urmă nişte fumigene care să-i acopere adevăratele destinaţii turistice şi intenţii”, a conchis vicepremierul Stănescu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu