>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

REŢINERI MASIVE, după un protest anti-Putin în Rusia. 1600 de oameni au fost ridicaţi de Poliţie / Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei, reţinut şi el | FOTO

Aleksei Navalnîi, unul dintre liderii opoziţiei din Rusia, a fost reţinut sâmbătă de poliţie, în cursul unui protest faţă de politicile preşedintelui Vladimir Putin, relatează site-ul agenţiei Reuters. În total, autorităţile au reţinut circa 1.600 de protestatari.

Aleksei Navalnîi a lansat un apel la organizarea de manifestaţii sâmbătă, înainte de ceremonia învestiturii lui Vladimir Putin pentru al patrulea mandat de preşedinte.
Liderul opoziţiei ruse denunţă politicile autoritariste ale lui Vladimir Putin.
"Navalnîi a apărut în Piaţa Puşkinskaia din Moscova şi a fost reţinut imediat. Este un act absolut ilegal", a declarat Leonid Volkov, un alt politician de opoziţie. Mii de persoane participă la protestele din centrul Moscovei, iar autorităţile au mobilizat forţe importante, inclusiv elicoptere, pentru supravegherea manifestanţilor.
Protestele se desfăşoară sub sloganul "Putin nu este ţarul nostru!".
Potrivit unor surse citate de agenţia Associated Press, demonstraţii anti-Putin au loc şi în alte oraşe din Rusia, inclusiv în Sankt-Petersburg şi în Samara.
Peste 1.600 de manifestanţi au fost reţinuţi
Peste 1.600 de persoane au fost reţinute, în mai multe oraşe din Rusia, în cursul protestelor faţă de politicile preşedintelui Vladimir Putin, relatează cotidianul The Guardian.
Poliţia a confirmat că printre protestatarii reţinuţi figurează Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei, acuzat că nu a respectat indicaţiile forţelor de ordine.
În cursul mitingului din Moscova au fost reţinute 600 de persoane. Alte 150 de persoane au fost reţinute în Sankt-Petersburg, 160 în Celiabinsk (centrul Rusiei), iar 75 în Iakuţk (nord-est). Alte sute de persoane au fost reţinute în alte zone din Rusia.

(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu