>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Solista trupei care reprezintă România la Eurovision, cerută în căsătorie la ceremonia de deschidere

Cristina Caramarcu, solista trupei The Humans, care reprezintă România la Eurovision 2018, a fost cerută în căsătorie la ceremonia de deschidere a evenimentului, ce a avut loc duminică seară, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Îmbrăcaţi în ţinute elegante, reprezentanţii celor 43 de ţări participante la Eurovision au defilat prin faţa jurnaliştilor, fanilor şi a tuturor curioşilor care s-au strâns duminică seară în faţa Muzeului de Artă, Arhitectură şi Tehnologie din capitala Portugaliei.
În premieră, cea de-a 63-a ediţie a concursului a schimbat culoarea covorului roşu, în ton cu decorul senin oferit râul Tagus. Pe lungimea celor 300 de metri de covor albastru, The Humans a acordat zeci de interviuri timp de două ore, ajungând la recepţia oferită de organizatori odată cu lăsarea serii.
"Am venit să câştigăm, aşa că am anunţat publicul să-şi cumpere din timp biletele de avion pentru România, ca să fim siguri că ne vom revedea în aceeaşi formulă şi la Bucureşti", au declarat artiştii la finalul defilării, încrezători în şansele României pe scena Eurovision.Delegaţia României a defilat într-o formulă inedită la ediţia din acest an a ceremoniei de deschidere. Ca un gest de fair play, alături de cei şase artişti a fost prezent şi Adrian Tănase, lead vocal The Humans, care nu a putut participa în concurs din cauza limitării la formula de şase persoane stipulată în regulament.
Momentul serii a avut loc în faţa sectorului ocupat de jurnaliştii şi fanii din România, unde Cristina a fost aşteptată de iubitul ei, Rosario. Înarmat cu un trandafir roşu, cel care îi este alături de opt ani a cerut-o de soţie în faţa sutelor de oameni prezenţi la ceremonie.
"Sunt copleşită. Este un moment unic, o experienţă pe care nu o voi uita niciodată, iar surpriza pregătită de Rosario, reînnoind cererea în căsătorie chiar aici, a făcut această zi cea mai frumoasă din viaţa mea", a mărturisit Cristina, vizibil emoţionată.
Telespectatorii TVR vor rămâne conectaţi la atmosfera evenimentului urmărind "Drumul spre Lisabona", ediţia din această seară fiind dedicată ceremoniei oficiale de deschidere.
Programul este difuzat atât la TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional, de luni până duminică, de la ora 20.50 (în zilele de concurs, de la 21.30), cât şi online, pe TVR+ şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.
Totodată, Ştirile TVR vor difuza, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live din Lisabona.
Televiziunea Română va transmite în direct şi în exclusivitate spectacolele Eurovision 2018 de la Lisabona, pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, începând cu prima semifinală, de marţi, de la ora 22.00.
Cea de-a doua semifinală, în care vor concura şi reprezentanţii României, The Humans, cu melodia "Goodbye", va avea loc joi, iar spectacolul va fi transmis în direct pe TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 22.00.
Finala Eurovision 2018 va avea loc sâmbătă, iar telespectatorii români o vor putea urmări în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22.00.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu