>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un europarlamentar susţine că PSD a făcut toate demersurile necesare implementării Directivei prezumţiei de nevinovăţie: Riscăm să plătim două miliarde euro

Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, atrage atenţia că România riscă să piardă două miliarde euro, după ce Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement pentru că ţara noastră nu a transpus la timp Directiva prezumţiei de nevinovăţie, acuzând blocaj din partea PNL şi USR.

”Opoziţia a făcut tot ce i-a stat în putinţă să întârzie procesul şi să blocheze dezbaterea parlamentară. Acesta este efectul direct al propagandei prezidenţiale, iar românii oneşti riscă să plătească din buzunarul propriu eventualele sancţiuni financiare. Mai precis, contribuabilii români ar putea ajunge să plătească 1,9 miliarde euro + penalităţi de întârziere cuprinse între 2.300 şi 137.000 euro pe zi. Corect ar fi ca cei care suportă această amendă să fie Preşedintele Iohannis, alături de PNL şi USR!”, declară Dan Nica, liderul europarlamentarilor PSD, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Liderul europarlamentarilor social democraţi subliniază că PSD a făcut toate demersurile necesare pentru a transpune Directiva Prezumţiei de nevinovăţie.
”S-au redactat amendamentele necesare – care însă au fost atacate virulent în presa de propagandă prezidenţială. S-a stabilit ca dezbaterea să se facă în procedură de urgenţă, printr-o comisie specială – dar dezbaterile au fost mereu blocate, iar comisia a fost contestată la CCR de către Opoziţie. S-a deschis dezbaterea către magistraţi, pentru a asigura o dezbatere transparentă – dar opoziţia a stimulat proteste publice împotriva modificării legislaţiei”, mai spune Nica.Advertisement 
Potrivit europarlamentarului, există o singură şansă de evitare a sancţiunilor: Modificarea legislaţiei până la momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie.
Comisia Europeană arată, într-un răspuns pentru agenţia MEDIAFAX, legat de declanşarea procedurii de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie, că acţiunea a vizat 11 ţări şi nu va intra în contradicţie cu obiective legitime, precum combaterea corupţiei.
"O nouă directivă UE (adoptată în februarie 2016) a intrat în vigoare în aprilie 2018, aceasta armonizând garanţii specifice în Europa pentru a asigura prezumţia de nevinovăţie a oricărei persoane acuzate ori suspectate de o infracţiune de către poliţie ori de autorităţile judiciare. Este o procedură standard a Comisiei Europene să lanseze proceduri de sancţionare (de infringement) împotriva statelor membre care nu comunică transpunerea măsurilor prevăzute într-o directivă a Uniunii Europene (în legislaţia naţională -n.red.) până la termenul stabilit (în acest caz - aprilie 2018). În cazul de faţă, sunt vizate 11 state membre, inclusiv România", se arată în răspunsul Comisiei Europene, pentru MEDIAFAX.
"Ţinând cont de cadrul larg în care discuţiile se derulează în prezent, Comisia Europeană reaminteşte că transpunerea acestei directive (în legislaţia naţională -n.red.) nu va intra în contradicţie cu obiective legitime, precum combaterea criminalităţii organizate sau a corupţiei", se mai arată în răspunsul purtătorului de cuvânt al CE, remis MEDIAFAX.
Comisia Europeană a declanşat joi procedura de infringement împotriva României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, care trebuia să fie implementată până în luna aprilie 2018.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu