>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Ziua în care modificarea Codurilor intră linie dreaptă în Comisia Iordache

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordache, se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate modificarea Codului penal, a Codului de procedură penală dar şi a Codului de procedură civilă, şedinţa fiind programată să înceapă la ora 12.00.

Potrivit ordinii de zi, după vacanţa de 1 mai, parlamentarii care fac parte din Comisia specială pentru legile justiţiei vor dezbate asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală şi Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Florin Iordache a negat recent că vreo modificare adusă Codurilor Penale l-ar viza direct pe liderul PSD, Liviu Dragnea, susţinând că aceste pachete de legi sunt făcute pentru întreaga societate. În plus, el a susţinut că articolul privind neglijenţa în serviciu a fost abrogat deoarece se amesteca cu abuzul în serviciu, iar acesta din urmă ar trebui adoptat fără prag valoric.
În cadrul dezbaterii asociaţiile profesionale vor putea depune amendamente, urmând ca membrii comisiei să decidă dacă le vor susţine sau nu.
„Toţi cei interesaţi să poată participa şi pe de altă parte să depună amendamente. Eu v-aş propune să spuneţi pe cine trebuie să invităm. Să invităm din partea CSM, secţia judecători şi procurori ÎCCJ, PÎCCJ; Asociaţia Maistraţilor, Forumul Judecătorilor care ne-a trimis o solicitare, Coaliţia românilor, Uniunea Naţională a Barourilor, reprezentanţi ai mediului academic. Din punctul meu de vedere, trebuie să fim deschişi. Iar ca mod de lucru, începând cu data de 2 mai să începem dezbaterile în Comisie", le-a propus Florin Iordache, preşedintele comisiei, colegilor săi înainte de vacanţă.
Deputatul USR Ion Stelian a propus ca perioada de consultare publică să fie cuprinsă între două săptămâni şi 30 de zile.
"Noi facem solicitarea ca partidul nostru să facă invitaţii din mediul academic", a spus Stelian.
Întrebat de Cătălin Predoiu de la ce texte se pleacă şi care este situaţia, Florin Iordache a răspuns: "Ţinând cont că cele două, Codul Penal şi de Procedură Penală, sunt cele mai complete şi conform regulamentului şi procedurile parlamentare, în iniţiativele care vor primi raportul de adoptare cuprindem şi amendamentele Ministerului Justiţiei".
"Nu ştim cine face amendamentele de la Ministerului Justiţiei. Să trimitem invitaţii la cele patru facultăţi de drept penal din ţară, deoarece ei au expertiză în acest sens", a replicat Predoiu.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu