>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Acţionarii Transgaz au decis distribuirea unui dividend de 45,38 de lei/acţiune, pe 2017

Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) companiei Transgaz a hotărât, în şedinţa de joi, distribuirea unui dividend pe 2017 de 45,38 lei/acţiune, respingând propunerea iniţială de 25,22 lei/acţiune, arată un comunicat transmis de societate către Bursa de Valori Bucureşti.

„Nu aprobă dividendul brut pe acţiune în valoare de 25,22 lei/acţiune, aferent anului financiar 2017 (...) Aprobă repartizarea profitului net al exerciţiului financiar 2017 în cotă de 90% (...) Aprobă dividendul brut pe acţiune în valoare de 45,38 lei/acţiune, aferent anului financiar 2017 şi data de 16 iulie 2018 ca termen de începere a plăţii dividendelor”, arată comunicatul citat.
Potrivit societăţii, repartizarea profitului net va fi următoarea:
- dividende cuvenite acţionarilor: 534.297.040,72 lei - profit destinat constituirii surselor proprii de finanţare: 47.764.002,28 lei
- participarea salariaţilor la profit, conform prevederilor art.141 din Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare, în sumă de 11.579.208,00 lei.
AGA Transgaz a mai stabilit ca data de 26 iunie 2018 să fie dată de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii, iar data de 25 iunie 2018 este ex-date.
În data de 27 aprilie 2018, acţinarii Transgaz au respins, în Adunarea Generală, atât proiectul de dividend de 25,22 lei/acţiune, propus iniţial de Consiliul de Administraţie al societăţii, cât şi solicitarea ulterioară a Ministerului Economiei de a se acorda un dividend mai mare, de 45,38 lei/acţiune. Acum solicitarea respectivă a fost adoptată şi dividendul Transgaz pe 2017 a fost stabilit la 45,38 lei/acţiune.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu