>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cum a citit Ministerul Finanţelor avertizările FMI privind evoluţia economică a României

România este atractivă pentru investitori, după simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice, promovarea proiectelor în parteneriat public privat, înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi creşterea absorbţiei fondurilor europene, a declarat ministrul Eugen Teodorovici, într-un comunicat.

După finalizarea consultărilor bilaterale dintre reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice şi cei ai FMI, sinteza concluziilor comitetului director al FMI a menţionat îmbunătăţirea stării economiei, rata scăzută a şomajului şi îmbunătăţirea sectorului financiar. România beneficiază de o creştere economică robustă, de creşterea numărului de noi locuri de muncă şi de o datorie publică scăzută, apreciază comunicatul Ministerului Finanţelor.
„Mă bucur că, atât Fondul Monetar Internaţional, cât şi Banca Mondială şi-au îmbunătăţit prognozele de creştere economică a României pentru anul 2018, de la 4,4% la 5,1%, respectiv de la 4,5% la 5,1% şi se apropie din ce in ce mai mult de estimările din Programul de Guvernare. Deciziile adoptate în acest an, pentru încurajarea investiţiilor – simplificarea legislaţiei achiziţiilor publice, promovarea proiectelor în parteneriat public privat, înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii şi creşterea absorbţiei fondurilor europene, fac din România o destinaţie atractivă pentru investitori. Totodată, avem în vedere promovarea unor măsuri de eficientizare a activităţii ANAF şi de simplificare a legislaţiei pentru reformarea administrării fiscale care vor duce la o mai bună colectare a veniturilor bugetare şi va contribui la reducerea şi combaterea evaziunii fiscale”, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Board-ul FMI a avertizat, într-un comunicat transmis miercuri, 6 iunie, că inflaţia şi deficitele cresc, absorbţia fondurilor europene este slabă, investiţiile au rămas în urmă, iar economia se supraîncălzeşte. Inflaţia - media generală a scumpirilor - „se reia cu rapiditate”, decalajele dintre venituri şi cheltuieli (deficitul bugetar) şi dintre încasările şi plăţile balanţei externe (deficitul de cont curent) se adâncesc, investiţiile au rămas în urma consumului, iar absorbţia de fonduri europene este slabă, astfel că „sunt semne de supraîncălzire a economiei”. Acestea sunt, pe scurt, principalele avertismente ale FMI, cu precizarea că „lipsa unor progrese susţinute în ceea ce priveşte reformele structurale ar constrânge creşterea economică potenţială pe termen mediu”. „România a înregistrat o creştere economică puternică în 2017, cu un nivel record al scăderii şomajului şi un sector financiar îmbunătăţit. Consumul privat, impulsionat de stimulente fiscale şi de majorări ale salariilor, a condus la o creştere puternică a economiei, în timp ce investiţiile sunt rămase în urmă şi reformele structurale au încetinit”, semnalează experţii FMI. „Investiţiile publice au scăzut la un nivel redus ca procent din PIB de mai mulţi ani, cu o absorbţie redusă a fondurilor UE. Atât deficitul public, cât şi deficitul de cont curent s-au adâncit, la 2,8 şi, respectiv, 3,4% din PIB în 2017”. Iar inflaţia se reia cu rapiditate: „în timp ce ţinta de inflaţie a Băncii Naţionale a României a fost atinsă în 2017, inflaţia anuală a crescut de la luna ianuarie peste limita superioară a benzii din jurul ţintei, ajungând la 5,2% în aprilie 2018”, se mai arată în comunicatul citat, care este postat pe site-ul instituţiei financiare internaţionale. Ministerrul Finanţelor dă asigurări că veniturile bugetare vor fi realizate prin reformarea sistemului de administrare fiscală şi construirea unei infrastructuri informatice adecvată bazelor de date fiscale şi administrării veniturilor. „Pentru raţionalizarea cheltuielilor publice, s-a pus bazele unui sistem centralizat de achiziţii publice şi se va operaţionaliza în cadrul Ministerului Finanţelor Publice un departament de analiză a cheltuielilor”, arată comunicatul Finanţelor de joi.
Pe termen scurt, politica fiscală va prioritiza cheltuielile de capital, iar deficitul bugetar va fi menţinut în cadrul regulilor fiscale ale UE. Strategia pe termen mediu prevede scăderea deficitului bugetar ESA de la 2,95% din PIB în 2018, la 1,45% în 2021. În acelaşi timp, Guvernul a decis menţinerea la 1% a obiectivului pe termen mediu pentru deficitul structural. Datoria publică de doar 36,8% din PIB înregistrată la nivelul sfârşitul anului 2017(conform legislaţiei naţionale fără finanţare temporară), este sustenabilă şi va rămâne sub 60% în toate scenariile de stres analizate. Este important de menţionat faptul că la nivelul datoriei publice la 31 decembrie 2017 a fost de 35% din PIB (conform metodologiei UE), mai precizează ministerul.
Pe termen mediu, se va menţine într-un ritm robust creşterea economică, iar poziţia externă va fi sustenabilă. Pentru al treilea an consecutiv creşterea economică a accelerat până la 6,9% în 2017, iar nivelul de ocupare a forţei de muncă a crescut peste nivelul anterior crizei. Măsurile economice transparente şi predictibile, menite să crească venitul gospodăriilor şi să reducă impozitarea indirectă, au continuat să fie principalul motor al creşterii economice. Efectele propagate ale măsurilor de stimulare şi tendinţa ascendentă a creditului de consum vor susţine tendinţa crescătoare. În acelaşi timp, contribuţia formării brute de capital fix la creşterea PIB a trecut de la o valoarea negativă în anul 2016 la una pozitivă în 2017, pe seama redresării investiţiilor private. La începutul anului 2018 s-a înregistrat o relansare semnificativă a lucrărilor de construcţii nerezidenţiale şi civile. Creşterea investiţiilor este aşteptată să se accelereze pe termen mediu, ca urmare a multiplicării efectelor generate de reducerea de a taxe, de îmbunătăţirea constantă a absorbţiei fondurilor UE şi de expansiunea volumului de creditare, încheie comunicatul Ministerului Finanţelor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu