>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Elena Udrea: Acest miting trebuia făcut de mult timp în România

Elena Udrea a transmis, sâmbătă, pe Facebook, că mitingul organizat de PSD în Piaţa Victoriei ar fi trebuit făcut de mult timp, precizând că, în Piaţa Victoriei, sunt zeci de persoane care au votat cu opoziţia, dar care sunt "acolo cu tot entuziasmul".

"Acest miting trebuia făcut de mult timp şi România nu ar fi fost azi ţara cu aşa zis sistem democratic şi stat de drept, în care se petrec cele mai mari abuzuri în justiţie. Majoritatea tăcută avea nevoie să arate că este împotriva încălcărilor grosolane ale legii şi ale drepturilor minime ale cetăţenilor făcute de securişti şi slugile lor. Dar nu s-a găsit cine să o organizeze", a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.
Aceasta a precizat că la mitingul PSD sunt prezenţi şi oameni care au votat cu opoziţia.
"În Piaţă nu sunt doar psd-işti. Nici pe departe. Cunosc zeci de oameni care au votat şi votează cu partidele din opoziţie şi care sunt acolo cu tot entuziasmul şi convingerea. Din păcate, l-a organizat Dragnea...Uite aşa a reuşit Sistemul, încă o dată, să distrugă dreapta politică românească şi să îi facă facă mari pe PSD şi pe Dragnea...", se mai arată în postarea Elenei Udrea. Protestul PSD împotriva abuzurilor din justiţie a început la ora 20.00 şi a adunat, în Piaţa Victoriei, susţinători din toate colţurile ţării.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu