>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Senatul a adoptat, în forma iniţială, modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea

Plenul Senatului a adoptat miercuri, în procedură de urgenţă, proiectul de lege privind organizarea judiciară, în forma iniţială, prin care se înfiinţează o secţie specială pentru investigarea faptelor comisiei de magistraţi, respingând astfel cererea de reexaminarea a preşedintelui Klaus Iohannis.
Imaginea articolului Senatul a adoptat, în forma iniţială, modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, după ce preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea

Senatul a adoptat Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în urma cererii de reexaminare trimisă de preşedintele României către Parlamnent, cu 79 voturi "pentru", nicio abţinere şi 33 voturi împotrivă.
Senatorul USR, George-Edward Dircă, a venit cu mai multe amendamente pentru proiectul de lege, însă toate au fost respinse în plen.
Senatoarea PNL, Aina Gorghiu a susţinut că nu înţelege graba cu care s-a introdus pe ordinea de zi.
"Nu înţelegem graba cu care s-a introdus pe ordinea de zi a acestui raport. Au fost nu mai puţin de 19 puncte sesizate în cererea de reexaminare timisă de preşedinţia României către Parlament. Vă reamitesc de raportul GRECO, pe care l-aţi uitat. GRECO spune un lucru de mare bun simţ. Oamenii ăia care sunt nişte experti internaţionali, spun că nu au primit nicio informaţie convingătoare pentru înfiinţarea acestei secţii. Sigur, eu vorbesc la pereţi acum, de ce să fiţi atenţi, dacă domnul Dragnea a dictat, dumneavoastră executaţi. Mi-aş fi dorit ca în urma întâlnirii cu Comisia de la Veneţia să aşteptăm cel puţin raportul preliminar, care vine curând. Votul nostru de azi va fi împotrivă", a susţinut Gorghiu în plen.
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma iniţială, respingând astfel cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a iniţiativei legislative. Deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004, privind organizarea judiciară cu 177 voturi " pentru", 74 " împotrivă" şi o abţinere. Opoziţia s-a împotrivit adoptării, solicitând retrimiterea la comisie, însă cererea a fost respinsă.
Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.
Potrivit sesizării transmise de preşedintele Klaus Iohannis, la articolul 7 din Legea nr. 304/2004, cu următorul cuprins: „(3) Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor”, este o dispoziţie lipsită de previzibilitate, contrar cerinţelor consrtituţionale.
"Din formularea textului, nu este clar în ce măsură poziţia fizică a părţilor în sala de judecată afectează principiul egalităţii de arme, iar prin formularea generală, nu se deduce cu exactitate care este conţinutul sintagmei „configuraţia sălii de judecată” şi ce presupune o reconfigurare a sălilor de judecată folosite în prezent de instanţele din România astfel încât acestea să respecte principiul egalităţii de arme (...) După cum putem observa, textul art. 7 alin. (3) din legea transmisă la promulgare se referă la „aşezarea judecătorului, procurorilor şi avocaţilor”, neexistând nicio trimitere la aşezarea părţilor. Astfel, reglementarea acordă drepturi suplimentare persoanelor asistate de avocaţi faţă de cele care nu beneficiază de această asistenţă, realizându-se un regim juridic diferenţiat pentru părţile din proces", se arată în cererea de reexaminare.
Cererea şefului statului face referire şi la art. I pct, care introduce un nou alineat la art. 16 din Legea nr. 304/2004, respectiv alin. (3), cu următorul cuprins: „Hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării. În cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori”.
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege care modifică Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma iniţială, respingând astfel cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a iniţiativei legislative. Deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004, privind organizarea judiciară cu 177 voturi " pentru", 74 " împotrivă" şi o abţinere. Opoziţia s-a împotrivit adoptării, solicitând retrimiterea la comisie, însă cererea a fost respinsă.
Senatul a fost for decizional pentru această propunere legislativă, iniţiativa urmând să se întoarcă nemodificată la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu