>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Teoria unui lider PSD cu privire la nominalizarea surpriză de la SIE: Vlase nu e Maior. Maior a fost băiatul lui tăticu, Vlase e un PSD-ist vechi

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct PSD, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu se poate face o comparaţie între numirea lui George Maior la SRI şi nominalizarea lui Gabriel Vlase la SIE, acesta din urmă fiind cel care a condus multe şedinţe de plen pe legile Justiţiei.

"În PSD au fost două opinii favorabile, două voci care contează esenţial, eu şi Pleşoianu, care au reprezentat vocile anti-sistemului. Avem aceeaşi teorie: Vlase a condus şedinţele Camerei pentru modificările legilor Justiţiei fabulos de bine şi s-a bătut pentru fiecare amendament şi virgulă, în nişte condiţii infernale, când USR a adus corturi în sală, au pus muzică la maxim, în aceste condiţii nu a cedat şi a mers şi a condus şedinţele Camerei şi nu poti spune că Vlase care s-a bătut alături de noi poate să fie omul statului paralel, când el a fost vârf de lance în Parlament. Este ilogic", a declarat Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct PSD, pentru MEDIAFAX.
Acesta a mai spus că nu a existat în PSD, până în acest moment, vreo discuţie contra acestei nominalizări.
"Surpriza cea mare: cu toate că a luptat pentru legile Justiţiei, Iohannis îl propune şef la SIE, fiind şi PSD-ist şi unul vechi şi cred că Iohannis l-a propus, nu că îl simpatizează, dar cred că partenerii strategici i-au apreciat nişte calităţi şi faptul că face parte din această Adunare excepţională (nr.: Adunarea Generală a Parlamentului NATO). Nu am avea niciun motiv să nu susţinem o astfel de propunere. Pentru PSD faptul că ai un fost membru de partid şef la SIE e un lucru foarte bun", a mai declarat Codrin Ştefănescu.
Secretarul adjunct al PSD afirmă că nu se poate face o comparaţie între George Maior şi momentul în care a fost numit şef al SRI, cu nominalizarea lui Vlase.
"Se făcea o comparaţie între numirea lui Maior la SRI şi Vlase. Maior a defectat şi l-a slujit pe Băsescu cu succes şi îl slujeşte şi azi în statul paralel pe care l-au creat. Lucrurile sunt incomparabile din punct de vedere al calităţii umane. Maior a fost băiatul lui tăticu, promovat şi de Năstase şi apoi de Băsescu ca băiatul bun la toate, nu a reuşit în PSD să ajungă pe munca lui, pur şi simplu a fost numit. Pe când Vlase e de la 19 ani membru de partid, a trecut prin toate funcţiile posibile", susţine Codrin Ştefănescu.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, legat de nominalizarea social democratului Gabriel Vlase la conducerea SIE, că aceasta aduce mai multe întrebări decât clarificări, ironizând în acest fel răspunsul similar dat de Klaus Iohannis privind decizia CCR care o vizează pe Kovesi.
"Într-adevăr am primit o adresă, o propunere pentru SIE. Şi acum ca să citez un clasic în viaţă: această adresă aduce mai multe întrebări decât clarificări. O să o citesc până o înţeleg. Poate e nevoie să facem o dezbatere pe această temă, şi o să vă comunic", a declarat vineri, Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis l-a nominalizat joi în funcţia de director SIE pe Gabriel Vlase. Social democratul Petru-Gabriel Vlase este la al treilea mandat de parlamentar, ocupă funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare şi este membru al Comisiei speciale privind analizarea legilor în domeniul securităţii naţionale.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu