>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Liviu Dragnea, prima reacţie după condamnare: Am asistat la o execuţie în masă. Rămân la conducerea PSD. Mitingul i-a speriat foarte tare, a contribuit la sentinţă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, referitor la condamnarea sa la 3 ani şi 6 luni primită în primă instanţă, că a asistat la o execuţie în masă şi că a fost nevoie să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea sa.
”Am asistat la o execuţie în masă. A trebuit să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea mea. Un judecător care a rezistat a făcut opinie separat şi mă vede nevinovat”, a declarat Liviu Dragnea.
El a mai spus că şi-a pus mandatele de lider al partidului şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor ”pe masă”.
”Fiecare coleg şi-a exprimat liber părerea şi susţinerea şi mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală a acestei situaţii, pentru că mai importante decât mine sunt câteva lucruri - stabilitatea ţării, stabilitatea guvernării, îndeplinirea fiecărei prevederi din programul de guvernare, care a început să producă efecte pozitive şi va produce în continuare, dar şi stabilitatea partidului, pentru că riscul este uriaş - au spus ei - ca PSD să se destructureze”, a menţionat liderul PSD.
Dragnea: Rămân la conducerea PSD. Mitingul i-a speriat foarte tare, a contribuit la condamnare
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, vineri, după şedinţa CEx, că rămâne la conducerea partidului, a majorităţii parlamentare şi la Camera Deputaţilor, precizând că mitingul pe care l-a organizat în Piaţa Victoriei a contribuit la condamnare.
"Am spus-o în faţa Congresului, am spus-o în faţa a mii de oameni la miting că am de gând să merg până la capăt. Am ştiut atunci când am organizat mitingul că acea manifestare va mări presiunea pe completul de judecată, pentru că acel miting i-a speriat foarte mult. Mi-am dat seama că acel miting a contribuit la condamnare, am văzut şi unii de la o anumită televiziune cum au ameninţat în direct chiar judecătorul care are opinie separată, spunându-i să-şi bage minţile în cap pe cale indicată că altfel nu ştiu ce se întâmplă. Eu le-am spus că obiectivele mele sunt aceleaşi şi anume, obiectivele din programul de guvernare să fie puse în practică , iar statul paralel să fie zdrobit. Şi va fi zdrobit", a declarat, vineri, Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD şi-a cerut iertare miilor de români, "care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt alte mii, zeci de mii, care nici măcar nu ştiu că au dosar".
"Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură. În schimb, şi eu şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem", a mai spus liderul PSD.
Liviu Dragnea şi-a încheiat declaraţia precizând că nu îl sperie nici Klaus Iohannis, nici Eduard Hellvig, nici Lucian Pahonţu, nici Laura Codruţa Kovesi, nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, nici Gabriel Oprea şi nici alţii.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu