>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Video Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului PSD, plângere la DNA pe tema finanţărilor din USR

Fostul purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, Mirel Palada, s-a prezentat miercuri la sediul DNA, pentru a depune o pângere privind modul în care partidul USR ar fi accesat fonduri pentru campaniile electorale, declarând că există suspiciunea ca unele sume să fi venit de la organizaţii străine.
„Sunt în calitatea de cetăţean al României. Am depus o sesziare privind neregulile care au fost în ultimul timp scoase în evidenţă în spaţiul public la adresa partidului Uniunea Salvaţi România, şi a felului în care şi-au găsit de cuviinţă să adune fondurile în campaniile electorale din ultimul timp - locale şi parlamentare. În felul în care în urma emisiunilor şi a informaţiilor apărute în presă, rezultă că dânşii au strâns fonduri nerespectând legea partidelor politice şi a legii electorală şi e o suspiciune întemeiată cum că dânşii, nerepectând legea, pe de o parte au avut parte de un avantaj incorect în competţia politic, dând dovadă de lipsă de transparenţă, dânşii au luat bani prin intermediul unor entităţi non politice, făcând nişte filtre prin intermediul cărora să nu se poată face delcaraţiile pe propria răspundere şi să nu se poată identifica persoanele care au depus fondurile. E vorba despre felul în care campania electorală nu a fost respectată în condiţii legale, pe de altă parte este vorba de un lucru - felul în care dânşii e posibil să fi primit fonduri de la diverse entităţi internaţionale, nu doar cetăţeni români. Şi instituţii străine”, a declarat Mirel Palada, la ieşirea de la DNA.
Acesta spune că este vorba despre sume care se ridică la ordinul a sute de mii de lei.
„Temerea mea - acesta este motivul pentru care am făcut această sesizare este ca dânşii au primit fonduri din partea unor instituţii non-româneşti. Nu ştiu dacă au primit fonduri de la organizaţii non teroriste, dacă au primit fonduri de la state care nu sunt prietene cu România şi cu interesele sale strategice. În consecinţă, e bine ca instituţiile statului în care am încredere să verifice acest lucru. Sunt probe pe care le-am depus. Am depus probe privind felul în care se poate face finanţarea acestui partid de manieră ilegală. Lucruri care au fost probate în emisiuni. Am depus înregistrare de la emisiuni. (...) Informaţiile se referă la USR. Exclusiv la USR”, a mai spus Palada.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu