>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

FOTO-VIDEO: ŞI TE-AI DUS, IAR DE SUS, NE VEGHEAZĂ!



Curtea cu prietenii lui Viorel Gârbaciu s-a dovedit a fi neîncăpătoare aseară când l-au omagiat cei care l-au iubit, l-au apreciat şi preţuit la adevărata lui valoare: valoarea de A FI OM. Un om simplu, modest dar demn şi luptător cu vremea şi cu vremurile. Simt că orice aş scrie despre el, despre cum l-am cunoscut, preţuit şi apreciat , despre colaborarea dintre noi încă din anii când trăia şi părintele meu, toate astea nu ar fi de ajuns. Ar părea cuvinte goale, fără sens, doar spre a completa un CV ipotetic – vorba cuiva -, adăugate la textele aşa - zise de o lamentabilă ipocrizie (dixit acelaşi), pe care aceiaşi le cred a fi de valoare. Nimic din toate acestea nu voi face, nimic din cel spuse de alţi farisei nu voi scrie, ci mă voi rezuma doar a relata despre ce s-a întâmplat, literar tradus, în seara zilei în care Marele Dispărut Viorel Gârbaciu ar fi împlinit 70 de ani… A fost mai întâi întâlnirea de la Teatrul Elvira Godeanu cu artiştii-colegi ai lui Iani Gârbaciu, prâslea familiei şi cel căruia i se datorează acest REMEMBER emoţionant. Prefaţând recitalul de versuri din poeziile semnate Viorel Gârbaciu şi apărute în cele aproape zece volume pentru copii şi nu numai, afost mai întâi lansarea revistei ”Curtea cu prieteni”, realizată după conceptul grafic al artistei plastice Dorina Ciolea Văduva şi al lui Iani Gârbaciu însuşi, cu ilustraţii semnate Dorina Ciolea Văduva, Ştefan Strâmtu şi Aurelian Iulius Şuţă şi texte ”70 de gânduri” semnate de o parte dintre cei care l-au cunoscut şi preţuit la justa lui valoare: oameni de cultură, politicieni, artişti, cercetători, scriitori, jurnalişti.  Design-ul publicaţiei aparţine Centrului de Calcul S.A. şi lui Adrian Drulă, iar susţinerea financiară a fost asigurată de Costin Creţu şi - prin apariţia revistei la Tipografia PRODCOM Tg Jiu – de către directorul Minel Dumitru Cinciulescu. S-a vernisat şi o expoziţie de grafică aplicată (ilustraţie de carte), lucrări semnate de aceiaşi artişti plastici Dorina Ciolea Văduva, Ştefan Strâmtu şi Aurelian Iulius Şuţă. După care, în sala Teatrului Elvira Godeanu, colegii lui Iani Gârbaciu actorii Marian Negrescu, Cosmin Brehuţă, Mădălina Ciobănuc, Rodica Gugu Negrescu, Monica Sfetcu, George Drăghescu, Ion Alexandrescu şi Adrian Şerban au recitat poezii din lirica semnată Viorel Gârbaciu, pianistul Florin Berculescu interpretând răscolitoare piese de virtuozitate componistică. Concertul Extraordinar ”Cântece care ne-au însoțit istoria”, susţinut de maestrul rapsod - interpret Grigore Leșe alături de cei mai buni lăutari din Gorj desfăşurat în Parcul Coloanei fără Sfârşit în memoria celui care a fost Viorel Gârbaciu a încheiat o zi de adâncă încărcătură emoţională, de aduceri aminte dureros de limpezi despre un arhanghel al Culturii gorjene, cum plastic l-a numit unul dintre nenumăraţii să prieteni veniţi să umple Curtea, parcă tot mai goală pe zi ce trece….. Mulţumim, Viorele, de acolo de Sus, Spiritul tău ne veghează !!!                                                                                                                             
M.Becherete Video-foto: Ionel Cilică-Diaconu, Mugurel Petrescu, Vasile Pleşa

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu