>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

STAŢIUNEA RÂNCA SE PREGĂTEŞTE DE SLOWRIDE TRANSALPINA FEST

Se fac ultimele pregătiri pentru Slowride Transalpina Fest, eveniment care va avea loc în perioada 13-15 iulie 2018. Trupe mari ale momentului vor cânta la evenimentul prezentat ca şi anul trecut de Cristi Hrubaru. Cap de afiş vor fi, de această dată, Viţa de Vie şi Zdop şi Zdup. Abonamentul pentru cele trei zile de concert costă 50 de lei. Copiii sub 12 ani au acces gratuit dacă sunt însoţiţi de părinţi. Concertul este an de an un punct de atracţie pentru motocicliştii pasionaţi de rock. Sute de motociclişti sunt aşteptaţi la Rânca, de unde vor porni pe Transalpina purtând cu ei un tricolor uriaş. „SlowRiders RC vă aşteaptă între 13 şi 15 iulie 2018, în acelaşi loc minunat, la Baia de Fier, judeţul Gorj, lângă Peştera Muierilor, să ascultăm rock de calitate şi să străbatem pe motociclete una dintre cele mai frumoase zone din România”, promit organizatorii. Noi mai adăugăm că, în afara capetelor de afiş vor mai evolua Alex and The Fat Penguins, Zob, Aeon Blank şi Bucium, că vor mai fi în program numeroase concursuri şi expoziţii cu vânzare organizate de sponsori:TSV, Motul, Stalinskaya, GlobalWorth,Tuborg, BeanzCafe by Doncafe, Casa de Vinuri Cotnari, British American Tobaco, Peco Eli,Oti în parteneriat cu Prefectura şi Consiliul Judeţean Gorj, Primăria comunei Baia de Fier. Partener media este Rock FM.
B.Marius

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu