>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un primar PSD a semnat iniţiativa „Fără penali“: Am vrut să fiu un liant



Primarul oraşului dâmboviţean Pucioasa, Constantin Ana, a semnat iniţiativa „Fără penali în funcţiile publice”, declarând că s-a speriat de ”această ură împotriva PSD”. “Nu înseamnă că sunt mai puţin PSD-ist că am semnat”, a spus edilul.
Imaginea articolului Un primar PSD a semnat iniţiativa „Fără penali“: Am vrut să fiu un liant

Primarul din Pucioasa, Constantin Ana, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a fost contactat de patru tineri care strângeau semnături pentru iniţiativa „Fără penali în funcţiile publice” şi s-a întâlnit cu ei la sediul Primăriei, unde a semnat iniţiativa.
Întrebat ce l-a determinat să facă acest gest, primarul a spus că a fost motivat de “această dezbinare între PSD şi tinerii care protestează împotriva noastră (PSD n.r.). Eu am vrut să fiu un liant. Interesul nostru e comun, vrem toţi o ţară normală, să devenim o ţară unită. Am fost speriat de această ură împotriva PSD”.
Ana a precizat că nu a fost “certat” de conducerea partidului.“Nu înseamnă că sunt mai puţin PSD-ist că am semnat. E un gest de normalitate. Şi noi suntem oameni, nu maimuţe. Şi noi, PSD-iştii tineri, suntem interesaţi de viitorul acestei ţări. Nu am avut un interes personal. În nicio clipă nu mi-a fost teamă că mi se va reproşa ceva din partea conducerii partidului”, a declarat Constantin Ana.
Constantin Ana are 40 de ani şi de 21 de ani este membru PSD.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu