>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

MOMENTE DE ÎNALTĂ ÎNCĂRCĂTURĂ ISTORICĂ ŞI VIBRANTĂ SIMŢIRE PATRIOTICĂ, ASTĂZI, ÎN PASUL VÂLCAN

Am convingerea că nu mi-ar ajunge o întreagă pagină de ziar, dacă aceasta mi-ar fi acordată, spre a descrie în cuvinte simple, dar pline de emoţie patriotică şi de adâncă încărcătură sufletească, ceremonialul militar şi religios ” De la Război la Marea Unire”, în fapt un complex de manifestări organizate sub semnul Centenarului Marii Uniri, în Pasul Vîlcan, locul în care, la 26 august 1916, Armata Română reușea, după lupte grele, prin eroism și jertfe, să recucerească (deși pentru scurt timp) prima palmă de pământ românesc din Ardeal – Valea Jiului. Aici, prin grija unor oameni de suflet pentru care patriotismul este mai mult decât o stare de spirit, a fost ridicat Memorialul Eroilor Marelui Război al Reîntregirii. An după an, acesta a fost completat cu busturile celor care simbolizează, în mod unitar, rezultatul luptelor de la Pasul Vîlcan: fărurirea României Mari, la 1 Decembrie 1918. Anul acesta, manifestarea a fost onorată de prezenţa Doamnei Natalia -Elena Intotero – ministrul pentru românii de pretutindeni, de o serie întreagă de generali ai Armatei Române – cadre active, în rezervă sau în retragere, de reprezentanţi ai administraţiilor judeţene şi locale din Hunedoara, Gorj, Dolj, Vâlcea sau Mehedinţi, delegaţii civileşi militare din judeţele amintite – ca şi din alte colţuri ale ţării -, chiar şi o delegaţie moldoveană condusă de viceprimarul oraşului Ialoveni, dl. Radu Chilaru, dar şi un reprezentant de rang înalt militar al vânătorilor de munte italieni! De asemenea, la ceremonialele militare de pe platoul Pasului Vâlcan situate la 1621 metri altitudine, au participat primarii municipiilor şi oraşelor Văii Jiului şi din celelalte localităţi invitate, ca şi delegaţii ale Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Asociaţiei Naţionale ”Cultul Eroilor – Regina Maria”, atât de la nivel central, cât şi de la nivel local din Hunedoara şi judeţele invitate. Nu ne-ar fi suficientă – spuneam - o pagină de ziar, spre a-i enumera pe toţi şi, din dorinţa de a nu onmite pe cineva ne vom mărgini în apreciza că din delegaţia gorjeană au făcut parte cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, prof. Gheorghe Nichifor – care a şi rostit un emoţionant mesaj de salut din partea locuitorilor judeţului, adresat gazdelor şi tuturor celor prezenţi la manifestări -, apoi Ninel Muja, celălat vicepreşedinte, aceştia fiind însoţiţi şi de alţi oficiali gorjeni, între care am remarcat pe directorul Muzeului Gorjului, Dumitru Hortopan, pe Ion Işfan - inspector şcolar general, Ion Călinoiu-director S.G.A Gorj, pe comandandantul Garnizoanei Tg Jiu - col. Gheorghe Andronescu, general de Brigadă (r) Ion Bărbulescu – inimosul şi destoinicul preşedinte al filialei judeţene Gorj „General Ioan Culcer” a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere sau col. (rez.) Walter Loga-preşedintele filialei Gorj a Asociaţiei Naţionale ”Cultul Eroilor – Regina Maria”,ambii veniţi în fruntea conducerii executive ale celor două filial, cu toţii alături de numeroşi gorjeni veniţi chiar peste munte, prin Schela şi Poiana lui Mihai, pe fostul drum străbătut şi de Armata Română în prima conflagraţie mondială, drum presărat cu jertfe, gloanţe şi sângele bravilor militari Eroi ai Neamului. Pentru toţi aceştia prezenţi s-a desfăşurat un ceremonial militar care a debutat cu semnalul de trompetă „ Atenţiune”, a continuat cu marşul de întâmpinare a autorităţilor şi invitaţilor, după care, pe melodia „Treceţi batalioane române, Carpaţii ! ” au fost prezentate în defilare prin faţa mulţimii cel 12 drapele reprezentând tot atâtea unităţi militare participante la luptele din primul Război Mondial de pe aceste meleaguri. A fost introdus apoi în dispozitiv Drapelul original al Marii Uniri, adus de la Alba Iulia şi prezentat asistenţei de o gardă de onoare formată din patru ofiţeri. După intonarea Imnului de Stat al României şi înălţarea pe catarg a drapelelor, a urmat un alt moment emoţionant:dezvelirea şi sfinţirea altor patru busturi de oameni bravi a căror viață este strîns legată de istoria acestor locuri și de bătăliile care au precedat Marea Unire: Regina Maria a României- supranumită „Regina Marii Uniri”-; generalul Ion Dragalina – cel rănit grav în luptele din Valea Jiului din octombrie 1916-; Ecaterina Teodoroiu - sublocotenent post mortem, supranumită „Eroina de la Jiu” şi „Jeanne d-Arc a României”- de către unii istorici militari francezi, pentru eroismul său deosebit – şi locotenentul Emil Popovici, de asemenea Erou căuz la datorie în aceste crâncene lupte. După slujba de religioasă şi parastasul de pomenire al tuturor Eroilor Neamului susţinute de un sobor de preoţi în a cărui componenţă s.a regăsit şi preotul militar gorjean Constantin Măgdoiu, au urmat alocuţiunile oaspeţilor şi invitaşilor de rang înalt. Ceremoniile au continuat cu înmânarea unor hisoave centenare de „Cavaleri ai Unirii ”- unul dintre acestea fiindu-I înmânat,pe bună dreptate, în aplauzele întregii asistenţe, inimosului organizator şi om plin de patriotism și cu respect față de istoria tuturor românilor, domnul Emil Părău. Cel căruia i se datorează multe dintre momentele emoţionante derulate astăzi pe platoul Memorialului din Pasul Vîlcan, chiar şi vibrantele melodii populare interpretate de artişti populari ai zonei, în fapt vechi cântece patriotice ale Unirii de neam şi suflet. „Omagiul” adus Eroilor Neamului, prin glasul tremuând de emoţie, dar vibrând de hotărâre, al elevei caporal Andreea Harabagiu de la Liceul Militar din Alba Iulia, ne-a întărit credinţa că jertfa inaintaşilor n-a fost în zadar, iar memoria lor în conştiinţa generaţiilor viitoare va rămâne de neşters. După momentul de reculegere adresat celor jertfiţi pe altarul luptelor pentru Unitate şi Independenţă, pe acordurile de trompetă vestind „Stingerea” ,toţi cei prezenţi au putut urmări reconstituirea unor scene de luptă, petrecute chiar pe acele locuri, în conflagraţia mondială premergătoare actului de la 1 Decenbrie 1918, respectiv rememorare bătăliei din Pasul Vâlcan din urmă cu peste o sută de ani, dintre trupele germane şi Armata Română. Reconstituirea a fost posibilă cu participarea celor 30 de militari cu ţinuta adecvată din Primul Război Mondial, membri ai Asociaţiei „Tradiţia Militară” Bucureşti, dar şi ai altor asociaţii păstrătoare şi promotoare de asemenea evenimente evocatoare. Nu putem încheia fără a transmite întreaga noastră gratitudine şi mulţumiri gazdelor noastre, în frunte cu neobositul primar al Vulcanului, Gheorghe Ile, el însuşi un adevărat „Vulcan organizatoric”, ca şi patronului Milu Părău, fără de care nu ar fi fost posibil să trăim noi, gorjenii prezenţi la cea de a treia ediţie a manifestărilor derulate sub genericul ” De la Război la Marea Unire” aceste momente de înaltă simţire patriotică.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                            Marius BECHERETE Credit foto: Cr. Mohora




Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu