>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Simona Halep, eliminată de la US Open! Ieşire nervoasă, în meciul de debut, în care a dat cu racheta de pământ

Simona Halep (1 WTA) a fost eliminată în primul tur la US Open. Ea a fost învinsă de Kaia Kanepi (Estonia; 44 WTA), scor 2-6; 2-4. Liderul clasamentului WTA a părăsit ultimul Mare Şlem al anului încă din turul de debut. Halep a avut o evoluţie slabă pe parcursul întregului meci, reuşind 9 lovituri câştigătoare şi 9 erori neforţate. De partea cealaltă, Kanepi a reuşit 13 lovituri câştigătoare, a fost mult mai prezentă în joc şi a condus punctele de fiecare dată.
Imaginea articolului Simona Halep, eliminată de la US Open! Ieşire nervoasă, în meciul de debut, în care a dat cu racheta de pământ

La 37 de minute, Simona Halep dă violent cu racheta de pământ, în start de set doi, la scorul de 2-6, 0-1, 0-15. Scurtele puse de Kaia Kanepi sunt enervant de eficiente, la fel şi serviciile - unu şi doi!, sau mingile izbite de pe linia de fund a terenului.
În primul set, Simona a câştigat doar două game-uri şi nu a pus probleme pe serviciul adversarei. Nu a avut şanse împotriva Kaiei Kanepi, care s-a impus, după 29 de minute, cu 6-2.
 
Setul secund s-a desfăşurat după aceleaşi coordonate. Sportiva din Estonia a condus cu 3-0, Simona a revenit la 3-2, dar evoluţia bună a româncei nu a continuat foarte mult. În cele din urmă a cedat cu 4-6.
 
În turul secund, Kaia Kanepi o va întâlni pe Jil Belen Teichmann (Elveţia; 168 WTA).
Dacă la Roland Garros şi Wimbledon a fost trimisă în primele tururi să joace pe cele mai mari terenuri, lucrurile s-au schimbat pentru liderul mondial la US Open 2018. Eliminată anul trecut în primul tur de Maria Şarapova, Halep nu a mai prins biletele pentru Centralul Arthur Ashe şi a fost trimisă pe Arena Louis Armstrong, a doua ca importanţă. Simona va deschide balul luni, de la ora 18:00, iar după ea vor intra pe teren Andy Murray (vs. James Duckworth), Sloane Stephens (vs. Evghenia Rodina), Viktoria Azarenka (vs. Viktoria Kuzmova) şi Juan Martin del Potro (vs. Donald Young).
În paralel, organizatorii au ales să programeze pe Arthur Ashe derby-ul primului tur de pe tabloul masculin, Stan Wawrinka - Grigor Dimitrov, iar surorile Williams (Venus vs. Kuznetsova şi Serena vs. Linette) şi liderul mondial Rafa Nadal (vs. David Ferrer) vor completa un afiş de cinci stele pentru cea mai mare arenă de la Flushing Meadows.
Tot luni vor intra în concurs şi celelalte două românce aflate pe jumătatea condusă de Simona Halep. Irina Begu (59 WTA) va juca primul meci pe Terenul 7, contra americancei Jennifer Brady (66 WTA), iar Ana Bogdan (83 WTA) o va înfrunta pe cehoaica Maria Bouzkova (170 WTA) în ultimul meci de pe Terenul 8.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu