>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Atacul sângeros din Brăila. Mircea Totolici, patronul clubului unde joacă baschetbaliştii răniţi, declaraţii în exclusivitate pentru Prosport

Lumea sportului românesc putea trece printr-o mouă dramă, sâmbătă noapte, când doi baschetbalişti americani, Darrel Bowie (25 de ani) şi Joseph McClain (24 de ani), legitimaţi la ACS Cuza Sport Brăila au fost înjunghiaţi la o terasă din oraş.
Imaginea articolului Atacul sângeros din Brăila. Mircea Totolici, patronul clubului unde joacă baschetbaliştii răniţi, declaraţii în exclusivitate pentru Prosport

Mircea Totolici, patronul clubului din Brăila, a declarat, pentru Prosport, că cei sportivii sunt în afara oricărui pericol, iar transferul lui Bowie la un spital din Bucureşti a fost doar o metodă de prevenire, din cauza unor complicaţii de care suferă sportivul la intestinul gros. Totodată, Totolici se aşteaptă ca cei doi să-şi exprime dorinţa de a pleca din România după acest incident, dat fiind faptul că infractorul este încă în libertate.
”Acum la 10 şi puţin merg la spital la Brăila pentru a vedea ce e cu Joseph McClain exact. Am fost şi ieri, starea este stabilă, am vorbit cu el. În Bucureşti am un băiat care stă cu el şi după ora 3 practic intră în dialog cu el.
Nu au leziuni care să le pună viaţa în pericol, acum, la ora actuală, sunt într-o stare stabilă amândoi. Iar transferul sportivului la Bucureşti a fost doar pentru a preveni complicaţiile, pentru că el a avut ceva şi la intestinul gros, şi am considerat că e mult mai bine acolo, pentru că şi medicii şi aparatura la Bucureşti este mult mai bună ca la noi.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu