>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

INS a anunţat câţi bani au cheltuit în România, în prima jumătate a anului, turiştii străini

În semestrul I, numărul de turişti străini cazaţi în structurile de cazare colective a fost de 1,27 milioane, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 3,06 miliarde de lei, rezultând o medie de 2.409 lei/persoană, arată datele comunicate luni de Institutul Naţional de Statistică - INS.
Imaginea articolului INS a anunţat câţi bani au cheltuit în România, în prima jumătate a anului, turiştii străini

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul II 2018 l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (58,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,1% din total.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-au reprezentat călătoriile în scop particular (41,5% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (71,2%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,8%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,4%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,7%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 39,9% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor (36%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 43,4% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 49,2% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 34,1% şi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,6% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 10,8%, urmate de autocare şi autobuze cu 7,8% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) - 1,8%.
Potrivit INS, în semestrul I 2018, principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (60,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 61,2% din total.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (39,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (68,5%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,7%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,3%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,1% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,1%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,5% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor 36,6%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 49,4% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri au reprezentat 41,0% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 50,4% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism iar 32,8% ṣi-au organizat singuri sejurul.
Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (80,6% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au reprezentat 11,5%, urmate de autocare şi autobuze cu 6,2% şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) - 1,7%, mai arată datele INS.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu