>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Situaţie disperată în Harghita. Autorităţile au promisiuni că vor primi derogare în cazul unui urs periculos. De ce apelează la uciderea lui

Autorităţile din Harghita au promisiuni că ministerul Mediului va emite, luni, derogare în cazul unui urs, care a rănit grav un bărbat, fiind cunoscut de localnici după ce a creat pagube în gospodăriile lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Imaginea articolului Situaţie disperată în Harghita. Autorităţile au promisiuni că vor primi derogare în cazul unui urs periculos. De ce apelează la uciderea lui

Potrivit unui comunicat de presă trimis, duminică, de Consiliul Judeţean Harghita, bărbatul atacat, vineri, a suferit răni grave pe braţe şi piept, în cazul său fiind necesară o intervenţie chirurgicală. În urma acestui atac s-a solicitat abatere de la lege, urşii fiind specii protejate în România.
”Ursul a apărut cu un pui şi l-a atacat pe localnicul de 53 de ani Pap László, care lucra pe câmp. Victima s-a ales cu răni grave pe ambele braţe, pe piept şi este posibil ca plămânii să fi fost afectaţi. A avut zgârieturi la faţă, pe burtă şi la şolduri. După analizele necesare, victima a fost operată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc”, potrivit CJ Harghita.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a anunţat ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu şi pe preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, Adi Croitoru, care au promis investigarea cazului, potrivit sursei citate. ”Adi Croitoru, după discuţia cu ministrul Mediului a afirmat, ca derogarea se va emite luni”,potrivit comunicatului de presă.
De asemenea, Asociaţia Vânătorilor Szilos a pregătit documentaţie pentru eliberarea avizului de derogare. Potrivit sursei citate, Borboly Csaba consideră că exemplarul de urs trebuie ”neapărat extras”.
”Dat fiind numărul de exemplare prezente pe teritoriul judeţului Harghita, ministerul trebuie să acorde o atenţie specială judeţului nostru, deoarece atacurile urşilor asupra gospodării şi oameni sunt aproape zilnice. Ursul care a atacat vineri la Sâncrăieni, a mai făcut ravagii în gospodăriile din zonă, reprezintă un pericol real asupra oamenilor din sat, de aceea trebuie neapărat extras. Cerem de la minister, să aprobe de îndată cererile din judeţul Harghita, şi atragem atenţia asupra faptului că relocarea urşilor cu pui nu este o soluţie, deoarece este aproape imposibilă capturarea lor în acelaşi timp”, a declarat Borboly Csaba.
Mai multe persoane din judeţul Harghita, în special din Băile Tuşnad, au fost internate în spital după ce au fost atacate de urşi, iar localnicii sesizează că aceste animale sălbatice intră în gospodării şi creează pagube.
Penultimul atac al ursului în Harghita s-a produs miercuri. Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost atacat de unul dintre cei patru urşi care ieşiseră în faţa sa dintr-un lan de porumb.
De asemenea, în luna august, un urs a fost împuşcat după ce s-a plimbat liber pe străzile din Miercurea Ciuc, intrând în curtea unei şcoli şi în gospodăriile oamenilor.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu