>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Statele Unite retrag sisteme antibalistice din Orientul Mijlociu, pentru a se concentra pe contracararea Rusiei şi ChineiStatele Unite retrag sisteme antibalistice din Orientul Mijlociu, pentru a se concentra pe contracararea Rusiei şi Chinei

Departamentul american al Apărării va transfera sisteme antibalistice din mai multe ţări situate în Orientul Mijlociu, o decizie care va lăsa aliaţi ai Statelor Unite cu mai puţine capabilităţi defensive pe fondul tensiunilor dintre Administraţia Donald Trump şi Iran, informează Wall Street Journal.


Secretarul american al Apărării, James Mattis, a decis retragerea sistemelor Patriot instalate în Iordania, Kuwait şi Bahrain, în cadrul unui plan de realiniere a capabilităţilor militare cu obiectivul contracarării ameninţărilor reprezentate de China şi Rusia, afirmă oficiali militari americani de rang înalt. Sistemele vor fi retrase în luna octombrie, precizează oficialii citaţi.
Decizia riscă să diminueze capacităţile de apărare ale unor aliaţi ai Statelor Unite, în contextul amplificării tensiunilor dintre Casa Albă şi regimul islamist de la Teheran.
Preşedintele Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul.
În discursul rostit marţi la Adunarea Generală ONU, Donald Trump a acuzat Iranul de activităţi periculoase în Orientul Mijlociu şi a condamnat din nou Acordul nuclear. "Iranul are o agendă criminală. Liderii iranieni nu îşi respectă vecinii, nu respectă frontierele şi drepturile suverane ale naţiunilor", a afirmat Trump.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu