>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Un nou caz misterios de boală în care sunt implicate zboruri spre SUA. O parte dintre pasagerii din două curse s-au îmbolnăvit la bord

Membrii echipajului şi pasagerii din două aeronave care zburau din Europa în statul Philadelphia din SUA au fost examinaţi de către medici, după ce 12 persoane s-au plâns de simtome asemănătoare cu gripa, la o zi după o situaţie similară dintr-o aeronavă de pe ruta Dubai-New York, relatează Reuters.

Imaginea articolului Un nou caz misterios de boală în care sunt implicate zboruri spre SUA. O parte dintre pasagerii din două curse s-au îmbolnăvit la bordCele două aeronave veneau din München, respectiv Paris şi au aterizat joi după-masă pe aeroportul Internaţional din Philadelphia.
Pasagerii au fost examinaţi de către medici la coborârea din aeronavă, au anunţat reprezentanţii Centrului de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC) din Statele Unite.
Cele 12 persoane au semnalat probleme respiratorii şi alte simptome similare cu gripa. „Doisprezece pasageri din cele două zboruri au semnalat că îi dor gâtul sau tuşesc, dar niciunul nu s-a plâns de febră. Niciun pasager nu este grav bolnav. Aceştia vor fi elberaţi din spital după 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Benjamin Haynes.
Restul pasagerilor au fost lăsaţi să îşi continue călătoria. CDC va transmite concluziile după ce analizează rezultatul testelor.
Niciunul dintre avioane nu a fost plasat în carantină.
Un alt avion al unei mari companii aeriene, care a aterizat la New York, a fost pus în această săptămână sub CARANTINĂ după ce 100 de pasageri s-au simţit rău. (Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu