>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

VIDEO-FOTO: SFÂRŞIT DE PASTORAL, ÎNCEPUT DE LUNGĂ TOAMNĂ GORJENEASCĂ, LA BAIA DE FIER

Comuna gorjeană Baia de Fier a îmbrăcat st raie de sărbătoare week-endul trecut, sute de persoane fiind prezente la Festivalul transhumanţei „Coborâtul oilor de la munte”.Acesta marchează închiderea sezonului de păşunat, iar localnicii au demonstrat, încă o dată, că tradiţia se păstrează vie la Baia de Fier. Şi în acest an au fost organizate parade ale cailor şi ale portului tradiţional, zeci de localnici venind la eveniment îmbrăcaţi în costume populare.
Tot în costum popular s-a îmbrăcat şi primarul Dumitru Turbăceanu,întâmpinându-şi oaspeţii cu tradiţionala pâine şi sare,alături de un gât de tărie. Ca în fiecare an, a fost nelipsită şi parada cailor, cele mai frumoase exemplare din comună fiind mânate de localnici îmbrăcaţi în costum tradiţional. Din alai a făcut parte şi o trăsură cu oieri, îmbrăcaţi specific zonei.„Tradiţia se păstrează vie la Baia de Fier. Ne bucurăm să vedem că tinerele generaţii duc mai departe obiceiurile păstrate din moşi-strămoşi. Este o mândrie să vedem copii de doar câţiva anişori, îmbrăcaţi în costume populare. Coborâtul oilor de la munte este prilej de bucurie pentru păstorii locului, bucuria revederii cu cei dragi, este prilej de îngrijorare pentru zilele ce au să vină, pentru iernatul turmelor, pentru hrana animalelor, pentru desfacerea produselor muncii lor”, a declarat primarul Dumitru Turbăceanu.
La eveniment au participat şi autorităţile judeţului: prefectul Ciprian Florescu; vicepreşedintele Consiliului Judeţean,Ninel Muja; deputatul Mihai Weber, dar şi parlamentarii Alin Văcaru şi Victor Ponta.De asemenea, au fost prezenţi şi aleşi locali din comunele învecinate sau din alte judeţe ale ţării , precum şi directori ai unor instituţii din Gorj. I-am zărit astfel pe Gheorghe Epure – primarul vecinilor polovrăgeni, pe comandanţii Garnizoanei Tg Jiu –col. Andronescu şi col. Ţambrea –şeful Jandarmeriei gorjene, amândoi oarecum oameni ai locului, fie prin căsătorie,fie prin rădăcini….
Alături de locuitorii comunei Baia de Fier au sărbătorit „Coborâtul oilor de la munte” ansamblurile şi formaţiile artistice din diferite zone ale ţării cu specific ciobănesc, precum Vâlcea, Sibiu, Olt şi Alba.Dar, înainte de a începe spectacolul multicolor oferit celor prezenţi de parade şi evoluţiile zecilor de formaţii folcorice păstoreşti tradiţionale, am avut plăcerea de a participa – în sala de spectacole a Căminului Cultural recent renovat – la un moment emoţionant: lansarea lucrării „ Eroii din Baia de Fier şi Cernădia” – coordonatori, Dumitru Turbăceanu şi Paula Cristina Vasiloiu, aceasta fiind arhivist la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Gorj. Din dorinţa de a nu plictisi cititorii şi a nu umbri clipele de sărbătoare pastoral, ne vom opri foarte pe scurt la lucrarea despre care prof.dr. în Istorie Gheorghe Nichifor – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj spunea că reprezintă „o inventariere riguroasă a eroilor din Cernădia şi Baia de Fier- morţi, dispăruţi sau invalizi – ea reflectând înainte de toate, spiritul de sacrificiu al acestor munteni alimentaşi decenii în şir de facăra patriotismului, nestinsă pe aceste meleaguri.În al doilea rând, cartea se constituie într-un minunat prilej de a ne omagia înaintaşii constructori şi apărători ai României Mari”, tocmai în anul sărbătoririi Centenarului identităţii şi devenirii noastre naţionale,după cum subliniau în intervenţiile lor şi prefectul Ciprian Florescu, şi managerul C.J.C.P.C.T. Gorj, scriitorul Ion Cepoi. Cu acelaşi prilej, am putut răsfoi şi revista „ Rădăcini” a Căminului Cultural „Ion Niţulescu” din localitate, scoasă în fiecare an la această mare sărbătoare a băieşenilor, de un colectiv redacţionalcoordonat de inimoasa Prof. Mirela Drăgănescu, directoarea instituţiei de cultură amintite. Apoi, în faţa Primăriei Baia de Fier, în prezenţa oaspeţilor şi a invitaţilor , în aplauzele întregii asistenţe au fost premiate de primarul Dumitru Turbăceanu şi Consilil Local mai multe cupluri ce au aniversat semicentenarul căsătoriei, dar şi mai umţi tineri ce au serbat majoratul – 18 ani,împliniţi în 2018. Un gest de adânc respect şi admiraţie pentru înaintaşi în oglinda preţuirii viitorului tinerilor din localitate.La parada portului şi cântecului popular păstoresc ce a urmat au participat formaţiile şi ansamblurile folclorice: Fanfara din Novaci, „Cheile Olteţului”Polovragi, „Nedeia” Novaci, „Liviu Dafinescu” Baia de Fier, „Brâuleţul ” Turceni, „Emilia Bubulac”-Peştişani , „Izvoraş” Bumbeşti Piţic, „Mioriţa” Vaideeni-Vâlcea, „Dor ” – Băbeni, Vâlcea; Turceni ; „Ciobănaşul ” Corbi-Argeş, „ Floricica Bârla- Argeş; „Ciuleandra ” Topoloveni –Argeş; „ Stejerelul ” Mărunţei –Olt; „Rapsozii Oltului de Jos ” Drăgăneşti – Olt ; Ansamblul „Florentiana” din Bulgaria; „Junii Mălăeni”Mălaia, Vâlcea; Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului ” Tg Jiu. Pe platoul de la intrarea din Peştera Muierii, acolo unde în anii trecuţi era stadionul echipei de fotbal din comună, Avântul Baia de Fier, a fost organizat şi un târg, la care au fost prezenţi zeci de comercianţi. Spre deosebire de celelalte evenimente gorjeneşti, unde terasele cu mici şi bere erau la mare căutare, acum au fost foarte bine vândute produsele tradiţionale. Oamenii se îngrămădeau în jurul ceaunelor cu mămăligă şi tocan de oaie. „Nu suntem din Gorj, am venit la nişte prieteni de la Târgu Jiu şi am vrut să profităm de această ocazie să vedem tradiţia gorjenilor. Nu am cumpărat mici şi bere pentru că de astea găsim şi la noi, la Constanţa. Am preferat câte o porţie de mămăligă cu tocan şi palincă. Vrem să vedem paradele, iar apoi vom vizita Peştera Muierii”, a declarat un turist din Constanţa. N-au trecut neobservate nici vitrinele cu brânză şi caşuri. În târg, au fost amenajate standuri pentru articole de îmbrăcăminte specifice ciobanilor. Pe lângă clopuri şi căciuli din blană, au fost expuse şi tradiţionalele cojoace ale ciobanilor. Un astfel de cojoc costă 400 de lei. „Nu se prea caută cojoacele de către gorjeni, mai ales de cei din zona noastră. La Baia, la Crasna şi la Novaci, nu există familie de ciobani care să nu aibă un astfel de cojoc. Sperăm să le vindem la turiştii care vin din afara judeţului. Anul trecut, am vândut un cojoc la un bucureştean. Îmi zicea că nu-l va purta, ci doar îl va păstra ca obiect de artizanat”, a spus o ciobăniţă. Peste munti se asterne liniste deplinã. Stânile rãmân singure în imensitatea muntilor, nu se mai aude clinchet de clopot sau fluier de cioban. Coborâtul oilor de la munte este prilej de bucurie pentru pãstorii locului, bucuria revederii cu cei dragi, dar este şi prilej de îngrijorare pentru zilele ce au sã vinã, pentru iernatul turmelor, pentru hrana animalelor, pentru desfacerea produselor muncii lor.                                                                                              MARIUS BECHERETE Imagini video-foto: Ionel CILICA DIACONU

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu