>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Controverse pe OUG privind legile justiţiei. Comisia Europeană: Urmărim cu preocupare evoluţiile/ PNL, scrisoare informativă către Comisia de la Veneţia că i-a fost afectat prestigiul

Comisia Europeană a transmis, miercuri, că urmăreşte cu preocupare evoluţiile recente în cazul amendamentelor la Legile justiţiei şi va analiza "îndeaproape" modificările, iar apoi CE va trage "concluziile adecvate". În acelaşi context, PNL va trimite o scrisoare de informare către Comisia de la Veneţia, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvând al PNL, Ionel Dancă.
Imaginea articolului Controverse pe OUG privind legile justiţiei. Comisia Europeană: Urmărim cu preocupare evoluţiile/ PNL, scrisoare informativă către Comisia de la Veneţia că i-a fost afectat prestigiul

"După cum prim-vicepreşedintele Frans Timmermans a spus clar la dezbaterea din Parlamentul European, pe măsură ce vom continua dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană va trage concluziile adecvate în cazul în care amendamentele la legile justiţiei, la Codurile Penale, la legislaţia privind conflictul de interese şi privind combaterea corupţiei nu vor ţine cont de aceste preocupări. Deci, urmărim cu preocupare cele mai recente evoluţii şi vom analiza îndeaproape modificările. După cum am spus deja de multe ori, existenţa unui sistem judiciar independent şi profesionist are o importanţă foarte mare", se arată într-un punct de vedere al unui purtător de cuvânt al CE remis, miercuri, MEDIAFAX 
Guvernul a adoptat, luni, OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei. Ulterio, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a prezentat, prevederile ordonanţei de urgenţă care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară.
Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine
Actul normativ a intrat marţi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
A doua zi după dezbaterea din Parlamentul European privind respectarea statului de drept în România, la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă, prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis,pe 4 octombrie, o scrisoare premierului României, în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale, un răspuns fiind aşteptat până la începutul lunii noiembrie, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
Sursele citate spun că scrisoarea a fost trimisă premierului chiar a doua zi după ce aceasta a vorbit în Parlamentul European.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, la dezbaterea din 3 octombrie, în Parlamentul European, că vor fi folosite toate mijloacele de către Comisia Europeană pentru a regla situaţia din România, fie că este vorba despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, fie că sunt alte metode.
"Dacă sunt adoptate fără corecţii, aceste legi din domeniul penal, vor periclita autonomia justiţiei în combaterea corupţiei. Veţi vedea şi în noiembrie ce s-a scris în MCV, faţă de ianuarie 2018. Situaţia s-a deteriorat. Preşedintele Juncker şi cu mine am făcut declaraţii în care ne-am exprima îngrijorarea. În timp ce vom continua să urmărim obiectivele noastre pentru a avea un dialog cu autorităţile române, vreau să vă spun că vom vedea dacă există conflicte în ceea ce priveşte legile justiţiei şi combaterea corupţiei", a spus Timmermans, pe 3 octombrie.
PNL va informa Comisia de la Veneţia privind OUG pe legile Justiţiei

PNL va trimite o scrisoare de informare către Comisia de la Veneţia în legătură cu ordonanţa de urgenţă adoptată luni de Guvern, care modifică legile justiţiei, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvând al PNL, Ionel Dancă.
„În continuarea demersurilor pe care PNL le-a iniţiat pentru a opri aceste demersuri toxice ale coaliţiei penalilor din PSD-ALDE, vom informa membrii Comisiei de la Veneţia cu privire la acest act normativ, cu privire la modul în care a fost adoptată această ordonanţă şi mai ales la modul ticălos în care a fost invocat prestigiul Comisiei de la Veneţia pentru a pune de fapt în realitate prevederi care sunt complet contrare cu observaţiile făcute de experţii Comisiei de la Veneţia”, a declarat purtătorul de cuvând al PNL, Ionel Dancă.
PNL a depus miercuri sesizarea la Avocatul Poporului, prin care i se solicită contestarea la CCR a OUG care prevede modificări la Legile justiţiei.
„Împreună cu colegul meu, deputatul Ioan Cupşa, vicepreşedintele Comisiei speciale de elaborare a legilor justiţiei, am depus sesizare la Avocatul Poporului pentru a solicita acestuia să ceară CCR să analizeze constituţionalitatea prevederilor stipulate în OUG elaborată de Tudorel Toader.
Ioan Cupşa: Este regretabil că atât de des suntem obligaţi să apelăm la CCR direct sau intermediat prin instituţia Avocatului Poporului pentru a corecta ceea ce fac cei care sunt la putere. Au călcat cu bocancii. Această OUG este neconstituţională”, a declarat după depunerea sesizării, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă.
El a susţinut că, dacă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, nu îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu, PNL va depune o plângere penală împotriva acestuia.
„Referitor la situaţia punctuală de astăzi, în care Avocatul Poporului se află în concediu, considerăm că este absolut o sfidare de nepermis, inacceptabilă. S-a umplut paharul pentru Victor Ciorbea în funcţia de avocat al poporului. Dacă nu înţelege nici în al doisprezecelea ceas să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu, există posibilitatea unei plângeri penale împotriva domnului Victor Ciorbea, care nu şi-a delegat atribuţiile pe perioada acestui concediu şi care prin această lipsă a unei decizii care să reglementeze situaţia în care ne aflăm pune în imposibilitate exercitarea funcţiei de avocat al poporului. Domnia sa este duşman al poporului”, a adăugat Dancă.
Comisia Europeană a transmis, miercuri, că urmăreşte cu preocupare evoluţiile recente în cazul amendamentelor la Legile justiţiei şi va analiza "îndeaproape" modificările, iar apoi CE va trage "concluziile adecvate" în acest caz.
"După cum prim-vicepreşedintele Frans Timmermans a spus clar la dezbaterea din Parlamentul European, pe măsură ce vom continua dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia Europeană va trage concluziile adecvate în cazul în care amendamentele la legile justiţiei, la Codurile Penale, la legislaţia privind conflictul de interese şi privind combaterea corupţiei nu vor ţine cont de aceste preocupări. Deci, urmărim cu preocupare cele mai recente evoluţii şi vom analiza îndeaproape modificările. După cum am spus deja de multe ori, existenţa unui sistem judiciar independent şi profesionist are o importanţă foarte mare", se arată într-un punct de vedere al unui purtător de cuvânt al CE remis, miercuri, MEDIAFAX.
Guvernul a adoptat, luni, OUG pentru modificarea Legilor Justiţiei. Ulterio, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a prezentat, prevederile ordonanţei de urgenţă care a fost adoptată de Guvern, precizând că sunt schimbări în privinţa detaşărilor procurorilor, că interviurile pentru procurorii-şefi vor fi transmise în direct, arhivate şi văzute de oricine şi că ministrul poate sesiza Inspecţia Judiciară.
Ministrul a spus că prin OUG se stabilesc şi paşii de urmat referitor la numirea procurorilor de rand înalt. Astfel, sunt introduse în lege interviuri transmise în direct pentru procurorii-şefi, care vor fi arhivate şi vor putea fi văzute de oricine.
Actul normativ a intrat marţi în vigoare, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu