>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Decizia pe care Regina Elizabeth a Marii Britanii ar fi luat-o în legătură cu prinţul Charles. Când ar putea fi făcut anunţul

Regina Elizabeth a Marii Britanii a început să facă aranjamentele necesare pentru ca prinţul Charles să devină prinţ regent peste trei ani, când aceasta va împlini vârsta de 95 de ani, a declarat Robert Jobson, expert în chestiuni regale, relatează publicaţia Daily Mail.
Imaginea articolului Decizia pe care Regina Elizabeth a Marii Britanii ar fi luat-o în legătură cu prinţul Charles. Când ar putea fi făcut anunţul

Conform lui Jobson, decizia reginei de a preda conducerea fiului său înainte ca aceasta să moară are scopul de a „sprijini instituţia monarhică”.
„În cazul în care regina va muri sau se va îmbolnăvi, doreşte să se asigure că moştenitorul său este pregătit să preia conducerea”, a declarat Jobson.
Astfel, începând cu anul 2021, prinţul Charles va deveni prinţ regent până la moartea reginei, când va fi încoronat rege.
Prinţul Charles a preluat în ultimii ani multe dintre îndatoririle reginei, în special vizitele acesteia peste mări. De asemenea, prinţul lucrează 14 ore pe zi şi onorează peste 600 de angajamente pe an.
Regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 92 de ani, este cel mai în vârstă monarh din lume.
În septembrie 2015, regina Elizabeth a II-a, care a urcat pe tron în anul 1952, la vârsta de 25 de ani, într-o perioadă în care Marea Britanie nu îşi revenise încă de pe urma distrugerilor produse de Al Doilea Război Mondial, a intrat în istorie, devenind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu