>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

FESTIVALUL RĂCITURILOR EDIŢIA A ZECEA, ÎN MEMORIA LUI RADU CIOBANU

Duminică, 21 octombrie 2018, orele 10.00. la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Peştişani are loc cea de-a zecea ediţie a manifestării cultural-gastronomice tradiţionale „Festivalul Răciturilor – RADU CIOBANU”, eveniment organizat anul acesta de Asociaţia pentru Dezvoltarea şi Promovarea Turismului „Acasă la Brâncuşi”, ANTREC-Filiala Gorj, Consiliul Local şi Primăria Peştişani, Liga Culturală „Fii Gorjului” Bucureşti şi Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Tg Jiu.
Festivalul Răciturilor a fost organizat pentru prima dată în 2009, în fiecare an de atunci strângând laolaltă zeci de proprietari de pensiuni din zona Gorjului și nu numai. De fiecare dată, gospodinele s-au străduit să prepare cele mai bune și arătoase piftii: de porc, de vițel, de pui, curcan sau pește. Răciturile au făcut, de fiecare dată, casă bună cu sarmalele fierbinţi, mălaiul, ardeiul iute şi ţuica tradițională. Zeci de bucătari pricepuți și gospodine își vor arăta priceperea şi anul acesta, la ediţia care –din 2018 – va purta numele regretatului om de turism şi promotor al tradiţiilor şi meşteşugurilor populare gorjeneşti , al gastronomiei ţărăneşti locale, profesorul Radu Ciobanu, dispărut prematur dintre noi ! La evenimentul realizat cu sprijinul Heineken, Obştii Peştişani , Pensiunilor „Casa Brâncuşi”, „La Moară”-Peştişani şi „Teleschi-Rânca” sunt invitaţi să cânte şi să ne încânte binecunoscutul solist Tavi Colen şi Taraful lui Vasile Enoiu-Muscurici, laureat al mai multor festivaluri lăutăreşti locale şi naţionale.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     M.Becherete

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu