>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

ALERTĂ la Brăila: Un tânăr a înjunghiat un bărbat, apoi a intrat cu maşina în patru persoane

Un tânăr de 20 de ani din Brăila a fost reţinut duminică, el fiind acuzat că a înjunghiat un bărbat în urma unui conflict legat de o maşină, după care a intrat cu maşina în două persoane aflate pe centura oraşului şi în alte două persoane care erau în parcarea unui centru comercial.
Imaginea articolului ALERTĂ la Brăila: Un tânăr a înjunghiat un bărbat, apoi a intrat cu maşina în patru persoane

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Brăila, tânărul de 20 de ani a avut un conflict, în comuna Cazasu, cu un bărbat, în legătură cu un autoturism.
Surse din rândul anchetatorilor spun că tânărul luase cu ceva timp în urmă maşina să o încerce, iar duminică cei doi urmau să se înţeleagă. În urma conflictului verbal, tânărul l-a înjunghiat pe bărbat, după care a luat maşina, iar pe centura oraşului Brăila a intrat în doi pietoni.
Tânărul a ajuns până în parcarea unui centru comercial, unde a intrat într-un grup de persoane, rănind alte două persoane.
”Nu se ştie încă dacă a consumat ceva înainte de a urca la volan, poliţişti fac cercetări la faţa locului. Cert este că bărbatul de 20 de ani a fugit de la locul producerii accidentelor, dar a fost prins de poliţişti”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.
Tânărul a fost reţinut.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, a declarat pentru MEDIAFAX că din primele informaţii reiese că între victime sunt şi unele rănite grav.
”Se pare că sunt şi răniţi în stare greavă. Au fost trimise să intervină o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o autospecială SMURD şi elicopterul SMURD”, a spus Ştefan Stoian.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu