>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

BLOCAT în Bucureşti. Mai mult de jumătate dintre angajaţii din clădirile de birouri petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pe drum

Mai mult de jumătate (55%) dintre angajaţii din clădirile de birouri din Bucureşti petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pentru a ajunge de acasă la birou, iar cei care petrec sub 30 de minute sunt mult mai mulţumiţi de locul de muncă, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE, care evaluează importanţa mediului de lucru în activitatea angajaţilor.
Imaginea articolului BLOCAT în Bucureşti. Mai mult de jumătate dintre angajaţii din clădirile de birouri petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pe drum
BLOCAT în Bucureşti. Mai mult de jumătate dintre angajaţii din clădirile de birouri din Bucureşti petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pe drum
Mai mult de jumătate (55%) dintre angajaţii din clădirile de birouri din Bucureşti petrec zilnic între 30 şi 60 de minute pentru a ajunge de acasă la birou, iar cei care petrec sub 30 de minute sunt mult mai mulţumiţi de locul de muncă, arată un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară CBRE, care evaluează importanţa mediului de lucru în activitatea angajaţilor.
Cel mai mare grad de satisfacţie în ceea ce priveşte amplasarea biroului (76%) este dat de accesul facil la mijloacele de transport în comun. Cele mai importante aspecte care ţin de amenajările interioare sunt mobilierul ergonomic (82%), spaţiile adecvate pentru a lua masa (78%) şi existenţa birourilor individuale (72%).
 
“Condiţiile de muncă au un impact major în ceea ce priveşte starea de bine a angajatului şi, implicit, productivitatea sa. Îmbunătăţirea standardelor de wellness este o tendinţă globală care, în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai puternică şi pe piaţa locală. Noi suntem preocupaţi de calitatea mediului de lucru de mult timp şi, din fericire, am observat că majoritatea dezvoltatorilor şi marilor companii din România au înţeles importanţa livrării unor proiecte care să răspundă cât mai bine aşteptărilor şi nevoilor angajatului”, a declarat Mihai Păduroiu, Head of Advisory & Transaction Services | Investor Leasing al CBRE Romania.
Cei 500 de participanţi la studiu lucrează în birouri situate în diferite zone ale Bucureştiului, după cum urmează: 26% în zona de vest, 22% în zona de nord, 22% în zona centrală, 14% în Pipera, 11% în CBD (zona Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle), 5% în zona de est şi 3% în sudul capitalei.
În ceea ce priveşte domeniul de activitate, 23% dintre participanţii la studiu lucrează în IT, 20% în companii care oferă servicii externalizate, 11% au activităţi în zona financiară şi în asigurări, 9% în retail, iar restul de 27% se împart între sectorul serviciilor de afaceri, sectorul public şi cel al producţiei industriale şi al energiei. Se poate observa că majoritatea participanţilor (43%) lucrează în domeniile IT şi servicii externalizate, România având în continuare potenţial crescut pentru a atrage noi investiţii din partea unor jucători de pe aceste nişe de piaţă.
Participanţii au fost împărţiti în patru categorii de vârstă: generaţia Z (18 – 24 ani), generaţia Y (25 – 34 ani), generaţia X (35 – 49 ani) şi generaţia seniorilor sau baby-boomers (50 – 64 ani). Din punct de vedere pondere, din totalul răspunsurilor, 9% aparţin proaspeţilor angajaţi (generaţia Z), 35% generaţiei Y, 49% generaţiei X şi 7% seniorilor.
Viaţa personală şi, implicit, un echilibru între timpul petrecut la muncă şi cel dedicat activităţilor de relaxare din afara programului au o importanţă diferită, în funcţie de generaţie.
Astfel, generaţia Z consideră timpul pentru viaţa personală un criteriu extrem de important în alegerea unui loc de muncă - în proporţie de 68%, urmată fiind de generaţia Y cu 47%, generaţia X cu 51% şi baby-boomers cu 35%.
Factorii importanţi care influenţează timpul liber al angajatului şi care depind de condiţiile de muncă şi de amplasarea biroului sunt: distanţa faţă de casă şi gradul de accesibilitate cu maşina sau transportul în comun, includerea spaţiilor de retail în proiectul de birouri, posibilitatea de a merge la o sală de sport sau de a veni cu bicicleta la muncă, existenţa duşurilor, a vestiarelor şi a spaţiilor destinate relaxării şi meditaţiei etc.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu