>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cine va construi autostrada Târgu Mureş - Ungheni

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a finalizat, vineri, procesul de reevaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Realizarea Autostrăzii Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, Lotul 1: Târgu Mureş - Ungheni şi Drum de legătura - relicitare”.
Imaginea articolului Cine va construi autostrada Târgu Mureş - Ungheni

Decizia a fost luată în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al Companiei.
„Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câştigătorul contractului ca fiind Asocierea Itinera Spa - Retter Projectmanagement SRL cu o valoare a propunerii financiare de aproape 210 milioane lei fără TVA, echivalentul a 44,6 milioane euro fără TVA”, au precizat reprezentanţii CNAIR. 
Obiectul principal al contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă în regim de Fidic Roşu: Lotul 1 – Târgu Mureş – Ungheni în lungime de 4,5 kilometri şi a unui drum de legătura în lungime de 4,7 kilometri.
În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni.
„Menţionăm că ofertantul declarat câştigator a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 9 ani. Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestaţiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii”, au menţionat reprezentanţii CNAIR.
În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu