>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Iohannis îl înfruntă pe ministrul Justiţiei şi anunţă că nu va da un răspuns imediat la cererea de revocare a lui Augustin Lazăr: Infractorii încearcă să acapareze justiţia

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că abordarea ministrului Tudorel Toader este pe lângă lege şi în ceea ce priveşte propunerile şi legat de revocări şi că nu va lua o decizie cu privire la revocarea procurorului general până când judecătorii nu vor soluţiona plângerea depusă în instanţă.
Imaginea articolului Iohannis îl înfruntă pe ministrul Justiţiei şi anunţă că nu va da un răspuns imediat la cererea de revocare a lui Augustin Lazăr: Infractorii încearcă să acapareze justiţia

”Am o opinie şi o voi face cunoscută la momentul potrivit, dar azi încă nu m-aş referit la aceste speţe, însă în ansamblu se conturează un comportament sau o abordare a acestui ministru al Justiţiei, abordare care este, aş clasifica-o eu, pe lângă lege în privinţa propunerilor şi de numire şi de revocare. Între timp nu mai am doar dubii, mă îndrept uşor-uşor spre certitudine, dar cel puţin în ce priveşte revocarea procurorului general, un demers aiuritor al acestui ministru şi cu corolarul la fel de aiuritor, cu poveşti, manipulări publice şi aşa mai departe... Penibilă fază, penibilă fază!”, a declarat Klaus Iohannis.
El a spus că nu va lua o decizie cu privire la revocarea procurorului general până când judecătorii nu vor soluţiona plângerea depusă în instanţă.
”Suntem în situaţia în care, momentan, s-a început un demers judiciar. Pot să vă spun de pe acum ca să nu fie speculaţii - până când judecătorii nu vor da un verdict final nu am de gând să fac nimic în această chestiune. Despre speţa revocării am mai vorbit. Procurorul general Lazăr a făcut şi face o treabă bună. Mis e pare total greşită solicitarea de revocare, greşită din punct de vedere politic, iar din punct de vedere legal voi scrie ceva când va fi situaţia de aşa natură. Clar, foarte clar ne aflăm într-o zonă în care infractorii încearcă să acapareze Justiţia şi pe cine nu vor putea acapara sau unde văd că nu au şanse vor să-i îndepărteze”, a mai spus preşedintele Iohannis.
Procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr a fost declanşată de către ministrul Tudorel Toader în 24 octombrie. Procurorul general, Augustin Lazăr, a depus la Curtea de Apel Alba, o cerere de suspendare a procedurii de revocare din funcţie declanşată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Judecarea cererii de suspendare a procedurii de revocare din funcţie a fost stabilită pentru data de 20 noiembrie. Procurorul general a depus o plângere prealabilă şi la Ministerul Justiţiei împotriva raportului.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu