>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

IOHANNIS, PĂDUREA ŞI EVREII

 „ Eu cred că un neamţ lăsat într-o pădure unde n-ar fi scris pe fiece copac “la dreapta”, “la stânga”, “în sus”, “în jos”, “interzis” etc. s-ar rătăci” scria George Călinescu într-un articol intitulat „Două civilizaţii şi apărut în 1938. „Ordinea e chestiune de rasă” – spunea, în același articol marele scriitor. O chestiune de rasă și nu de civilizație. Poți fi tu ordonat, adică neamț, până la robotizare. Asta nu înseamnă, nicidecum, că ești și civilizat. Absolut deloc! Şi iată că vine acum, exact după 80 de ani, președintele Klaus Iohannis să îl confirme în cel mai descumpănitor mod pe George Călinescu. Un mod descumpănitor nu doar pentru că neamțul nostru insultă deliberat civilizația (pe care pretinde că ar apăra-o), ci pentru că o și dă la porci, în troaca suburbanismului, crezând că astfel își nutrește electoratul. Ce jignire, totuși, și pentru acest electorat! Şi cum, o jignire nu vine niciodată singură, după seria sistematică de jigniri aduse poporului român trăitor de atâtea milenii pe acest pământ binecuvântat de un preşedinte ne ales de români, ci numit - la ordin – de cancelariile occidentale, după alte şi alte „nesărate”, cetăţeanul sas Klaus Iohannis mai comite una: refuză nominalizarea fostului ministru Ilan Laufer pentru un alt post…tot de ministru !!! Dacă nu ar fi de râs, sigur e de plâns ! Adică, în urmă cu mai bine de un an, mai précis pe 29 iunie 2017 este de acord cu numirea lui Laufer ca ministru (la Mediul de Afaceri….), iar acum refuză nominalizarea aceluiaşi Ilan Laufer pentru funcţia de ministru al Dezvoltării şi vicepremier al României !!! Fără să motiveze refuzul, aşa cum face de obicei, dar cu un substrat extrem de periculos: antisemitismul. De fapt, chiar Ilan Laufer devoalează motivaţia … mută a lui Iohanis, prin declaraţia sa: "Această decizie, ceea ce este neconstituţional. Consider că refuzul preşedintelui Iohannis în ceea ce mă priveşte este un nou act de antisemitism. Aşa cum se ştie, dl Iohannis a avut mai multe ieşiri împotriva evreilor şi declaraţii antisemite, a refuzat numirea unul ambasador, dorind să saboteze relaţia româno-israeliană. Prin interpuşi a acţionat, printr-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă. Am informaţii certe că ar trebui să mă aştept la aceşai mod de acţiune, mai exact un dosar penal care se pregăteşte la comanda preşedintelui. Domnul Iohannis i-a promis Angelei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim", a afirmat Ilan Laufer, într-o conferinţă de presă. Acesta a mai anunţat că îi va face o plângere şefului statului la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). "Aceste atacuri sunt cu atât mai dureroase, cu cât în familia mea au decedat 52 de persoane în perioada Holocaustului, avut loc în perioada celui de-al Doilea Război Mondial în România. Îl rog pe Klaus Iohannis să aibă curajul şi să spună motivul real pentru care a respins numirea mea. Voi face o plângere la CNCD, întrucât consider că refuzul preşedintelui Iohannis este o atitudine clară de discriminare", a conchis Laufer. Acesta a mai declarat că şeful statului a contribuit la „sabotarea” şedinţei comune ale guvernelor român şi israelian şi că doreşte „legături doar cu Berlinul”. „Aşa cum se ştie, domnul Iohannis a refuzat şi a blocat numirea unui ambasador în Israel, dorind pe această cale să saboteze relaţia dintre România şi Israel. Totodată, vă pot spune că a contribuit inclusiv la sabotarea şedinţei de Guvern comune care trebuia să aibă loc între Romania şi Israel, adăugând că Iohannis doreşte blocarea relaţiilor României cu SUA şi Israel. „Domnul Iohannis i-a promis dnei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, proces iniţiat de Liviu Dragnea ca fiind primul om politic din Europa care a declarat că va susţine acest proces după ce preşedintele american a anunţat că va muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim (...) În ultima perioadă am încercat să contribui la o bună relaţie între Guvernul României şi Guvernul de la Tel Aviv şi totodată consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA, ceea ce l-a deranjat foarte mult pe preşedintele Klaus Iohannis şi probabil trebuie să plătesc pentru asta (...) Prin refuzarea unei persoane cu relaţii foarte bune cu SUA şi cu Israelul, Iohannis întăreşte convingerea că doreşte legături doar cu Berlinul şi blocarea relaţiilor cu SUA şi Israelul”, a indicat fostul ministru. Acesta a menţionat că va face o cerere către comunitatea evreiască din Statele Unite „pentru a-i retrage decoraţia acordată preşedintelui Klaus Iohannis”. Laufer a adăugat că Iohannis „a vândut un evreu român”. „Îl rog să aibă curajul să spună care a fost motivul real pentru care m-a respins, mă refer la cel religios şi faptul că sunt evreu (...) Ceauşescu a vândut evrei. Azi, am certitudinea că şi Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui, nu ştiu pe câţi bani”, a spus acesta. Laufer a mai spus că şeful statului, etnic german, „are o legătură dubioasă din toate punctele de vedere cu FDGR, moştenitoarea unei organizaţii naziste, scoase în afara legii conform Tratatului de la Paris de după al Doilea Război Mondial”. Doar că, legitimându-l astfel pe vașnicul luptător anti – PSD cu AUDI (marcă și ea nemțească, ce coincidență), românii îi legitimează implicit, cu consecințe mult mai „promițătoare” pentru viitorul său politic, și pe profanatorii casei memoriale Elie Wiesel din Sighetul Marmației. Aceia care, chiar cu o seară înaintea discursului prezidențial de la Convenția PNL, s-au lăsat inspirați de șoferul înfierbântat de fiorduri, și au folosit aceeași expresie, același îndemn de luptă temerar, fulminant, suculent, MUIE, mânjind cu el pereții respectivei case memoriale și adăugându-i, ca să nu existe confuzii, și trei violente mesaje antisemite. Cred tot mai mult că cineva, dintre pădurarii săi de la Cotroceni însărcinați cu scrierea de indicații pe copaci (stânga, dreapta, sus, jos…), încearcă cu tot dinadinsul să-l rătăcească pe Klaus Iohannis până la alegeri. De fapt, se pare că acel cineva a și reușit. Aproape în fiecare lună care trece de la Dumnezeu se mai adaugă în palmaresul neamțului nostru dezorientat câte-o „neeligibilă”. Și toate, ca un făcut, menite să-i irite pe evrei. Să fie o întâmplare? Oare pentru cine se va elibera, peste un an, jilțul prezidențial?                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 Marius BECHERETE

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu