>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Viktor Orban: Europarlamentarii unguri au votat împotriva rezoluţiei PE privind România

Premierul ungar Viktor Orban a apreciat votul europarlamentarilor români din ALDE împotriva rezoluţiei Sargentini care condamna Ungaria, iar ca urmare europarlamentarii unguri au votat la rândul lor împotriva rezoluţiei critice a Parlamentului European privind România, relatează agenţia ungară MTI.
Imaginea articolului Viktor Orban: Europarlamentarii unguri au votat împotriva rezoluţiei PE privind România

Evaluând programele de dezvoltare economică finanţate de Ungaria în străinătate, Orban a declarat că nu are sens să sprijine companiile care sunt apoi expuse represaliilor de către statul care exercită puterea supremă. Prin urmare, Ungaria solicită partidelor etnice maghiare să obţină prin negocieri consimţământul majorităţii naţiunilor pentru astfel de programe. Aşa s-a întâmplat în România, unde Ungaria este în prezent capabilă să implementeze programe de dezvoltare economică cu acordul naţiunii majoritare, a spus el.
Orban a afirmat că deputaţii din Parlamentul României, chiar dacă aparţin grupului liberal, au votat împotriva raportului Sargentini care a condamnat Ungaria în Parlamentul European. În consecinţă, parlamentarii europeni ai partidelor de guvernare din Ungaria au sprijinit în unanimitate România într-un vot asupra unei rezoluţii a PE care a atacat ţara la începutul acestei săptămâni.
Într-o înregistrare publicată pe site-ul guvernului ungar, Orban a declarat că volumul şi valoarea comerţului germano-francez reprezintă doar jumătate din ponderea comerţului dintre Grupul de la Vişegrad şi Germania, pe care el l-a numit "o dezvoltare fără precedent".
Premierul ungar a declarat că a prezis mai demult că Europa Centrală, inclusiv Bazinul Carpatic, va deveni motorul creşterii economice a Europei în anii următori.
Comentând situaţia din Europa de Vest, Orban a spus că "la vest de Viena situaţia este lipsită de speranţă în ceea ce priveşte demografia", deoarece multiculturalismul a declanşat tendinţe sociale aproape ireversibile în oraşele mari. Va fi "spectaculos" să vedem cum se va schimba structura şi ordinea reprezentării politice, a adăugat el.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu