>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Darius Vâlcov, până la sfârşitul lui 2018, în luna care a mai rămas: Vor fi finalizaţi 73 kilometri de autostradă şi 187 kilometri de cale ferată

Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, a anunţat, duminică seară, câţi kilometri de autostradă şi câţi de cale ferată vor fi finalizaţi în acest an.
Imaginea articolului Darius Vâlcov, până la sfârşitul lui 2018, în luna care a mai rămas: Vor fi finalizaţi 73 kilometri de autostradă şi 187 kilometri de cale ferată

„Când ne uităm din afară pare că nu s-a schimbat nimic, dar, când intrăm în birourile miniştrilor, n-ar trebui să intrăm, şi acesta este motivul pentru care au fost schimbaţi de fiecare dată: au uitat să comunice. Sunt atâtea lucruri făcute, încât au uitat să comunice”,a afirmat Darius Vâlcov, duminică seara, într-o emisiune la Antena 3.
Imediat, acesta a continuuat cu un exemplu direct: numărul de kilometri de cale ferată.
Darius Vâlcov a declarat, că, până în prezent, în acest an, au fost finalizaţi 43 de kilometri de cale ferată, iar până la finalul anului vor fi gata, în total, 187 de kilometri de cale ferată, în condiţiile în care, în ultimii 28 de ani, au fost reabilizaţi 400 de kilometri de cale ferată. În plus, a subliniat că, în următoarele 15 zile, vor fi gata 144 de kilometri de cale ferată.
Consilierul pe probleme economice al premierului Dăncilă a mai spus că, anul acesta, au fost daţi în folosinţă 53 de kilometri de autostradă, iar, până pe 15 decembrie, vor fi, în total, daţi în folosinţă 73 de kilometri de autostradă.
Acesta a menţionat că, în ianuarie, cifra va ajunge la 113 kilometri de autostradă, deoarece vor fi finalizaţi 40 de kilometri de autostradă, iar directorul CNAIR poate fi demis, dacă, până la 31 decembrie, nu vor fi gata cei 101 kilometri de autostradă promişi.
„Este un angajament în mapa doamnei prim-ministru din partea actualului director al CNAIR de 101 kilometri, până la sfârşitul anului. Bineînţeles că, pe 31 decembrie, doamna prim-ministru va trebui să ia o decizie, într-o parte sau în alta”, a detaliat Vâlcov.
Întrebat, consilierul premierului a menţionat că printre cauzele pentru care nu pot fi gata 150 de kilometri de autostradă, în fiecare an, în România, „interes, prostie, rea voinţă, interese care ne scapă de sub control”.
„Sunt foarte multe ţări care nu s-ar bucura ca România să nu fie plină de autostrăzi, astăzi. Ne-ar fi mai uşor să vină marfa din China sau din Golf şi să meargă pe autostrăzi sau căi ferate spre Centrul Europei decât să facă un ocol şi să meargă pe la alte porturi, mai îndepărtate. Prostia este a celor care au condus aceste companii de-a lungul timpului. Unii dintre ei s-au dovedit ori proşti, ori rău voitori, pentru că claim-urile, acele lucrări pe care le plătim dar nu sunt făcute, se ridică la miliarde de euro”, a detaliat Vâlcov.
Consilierul premierului a reamintit că acei 63-64 de kilometri de autostradă construiţi de Bechtel au costat 6,4 miliarde de lei, din cauza claim-urilor, respectiv a despăgubirilor solicitate din diverse cauze.
„Se pare că o parte din ele s-au întrerupt. Să vedem dacă s-au întrerupt definitiv”, a mai spus Vâlcov.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu