>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Incendiu la trei unităţi de producţie din Mureş. Peste 20 de pompieri intervin

Trei unităţi de producţie echipamente medicale, instrumente muzicale şi mobilier din municipiul Reghin au fost cuprinse sâmbătă de un incendiu puternic, care s-a extins pe 300 de metri pătraţi. Intervin peste 20 de pompieri.
Imaginea articolului Incendiu la trei unităţi de producţie din Mureş. Peste 20 de pompieri intervin

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, maior Cristian Virag, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul s-a manifestat iniţial în zona acoperişului, iar apoi s-a extins, cuprinzând întreg imobilul, pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi.
”Sunt mobilizaţi peste 20 de pompieri cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o autoscară”, a spus Virag.
Forţele de intervenţie vor fi suplimentare dacă este cazul.
În clădirea cuprinsă de incendiu se află trei unităţi de producţie de echipamente medicale, instrumente medicale şi mobilier.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu