>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Probleme cauzate de NINSORI | Curse aeriene întârziate/ Şapte localităţi fără energie electrică în vest/ Zeci de persoane implicate în accidente rutiere | LIVE TEXT

Ninsorile din această dimineaţă au provocat mai multe probleme: localităţi rămase fără energie electrică, accidente rutiere, curse aeriene întârziate şi drumuri închise.
Imaginea articolului Probleme cauzate de NINSORI | Curse aeriene întârziate/ Şapte localităţi fără energie electrică în vest/ Zeci de persoane implicate în accidente rutiere | LIVE TEXT

UPDATE 12.02 Reprezentanţii ISU Vâlcea anunţă că doar una dintre victimele accidentului produs sâmbătă pe DN 67, în Buneşti, a murit, cealaltă fiind preluată de un echipaj medical şi dusă în comă la spital. Explicaţiile au venit după ce, iniţial, informaţia a fost că două persoane şi-au pierdut viaţa.
UPDATE 11.23 Accident rutier grav în Vâlcea, unde ninge viscolit. Două persoane au murit
Doi oameni au murit, sâmbătă, pe DN 67, în localitatea Buneşti, judeţul Vâlcea, după ce un autoturism a derapat şi a lovit un camion care transporta material lemnos. În zonă ninge viscolit şi este zăpadă pe carosabil.
Potrivit Poliţiei Vâlcea, accidentul s-a produs pe DN 67, în localitatea Buneşti, judeţul Vâlcea.
„Accidentul rutier s-a produs între un autotir ce transporta material lemnos şi un autoturism, cel din urmă derapând din cauza condiţiilor meteo, respectiv strat de zăpadă depus pe carosabil”, a transmis Poliţia Vâlcea.
În urma impactului, cele două persoane aflate în autoturism au suferit răni grave şi, deşi paramedicii au încercat manevre de resuscitare, acestea nu au reuşit, fiind declarat decesul.
Traficul ruier este blocat pe sensul Râmnicu Vâlcea - Horezu, până la efectuarea cercetărilor poliţiştilor.
UPDATE 10.46 PMB: Traficul în Capitală se desfăşoară în condiţii normale de iarnă. Utilajele intervin şi sâmbătă
Traficul în Capitală se desfăşoară în condiţii normale de iarnă, informează Primăria Capitalei, care adaugă că pe parcursul nopţii au acţionat 367 de utilaje de deszăpezire pe arterele principale, urmând a se interveni şi sâmbătă pentru cele secundare.
„În acest moment, traficul în Capitală se desfăşoara in condiţii normale de iarnă. (...) În urma controalelor efectuate în teren în această noapte de 15 echipaje de poliţişti locali din cadrul P.L.M.B., care au verificat modul în care operatorii de deszăpezire au acţionat pe arterele din Bucureşti, dar şi în urmă monitorizării video pe camerele de supraveghere amplasate în principalele intersecţii, s-a constatatat faptul că operatorii au acţionat prin pluguire şi împrăştiere de material antiderapant în zona rampelor, pantelor, podurilor, staţiilor STB şi a arterelor din urgenţă I, iar în acest moment se circulă în condiţii normale de iarnă”, informează Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.
Pe parcursul nopţii, un număr de 367 utilaje şi 425 de operatori au acţionat pe toate arterele principale din Capitală, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, se vor curăţa de zăpadă şi arterele secundare, arată Primăria Capitalei, menţionând, totodată, că Poliţia Locală rămâne în teren pentru a monitoriza acţiunile de deszapazire.
„De asemenea, poliţişti locali au efectuat verificări pentru depistarea persoanelor fără adăpost care erau expuse temperaturilor scăzute. În urma activităţilor desfăşurate, au fost depistate patru persoane fără adăpost, dintre care trei au fost instituţionalizate într-un centru social, iar una a refuzat instituţionalizarea”, se mai arată în comunicatul menţionat.
UPDATE 10.20 O cursă anulată şi alte trei cu întârzieri, din cauza ninsorii de pe Aeroportul Timişoara
Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara au luat decizia de a suspenda traficul pentru două ore, sâmbătă dimineaţa, pentru ca pista să poată fi deszăpezită. O cursă a fost anulată, iar trei vor înregistra întârzieri, potrivit reprezentanţilor Aeroportului.
“Până la această oră, în cursul dimineţii, o cursă a fost anulată, iar alte trei vor înregistra întârzieri. Reprezentanţii aeroportului au luat decizia de a suspenda traficul pentru două ore între orele 8.20 şi 10.20, pentru realizarea lucrărilor de dezăpezire la pistă, platformă (zona de parcare aeronave) şi căile de rulare, astfel încât decolările şi aterizările să se realizeze în siguranţă. Suplimentar, înainte de decolare, toate aeronavele sunt degivrate pentru înlăturarea zăpezii depusă pe fuselaj”, a informat Aeroportul Internaţional Timişoara.
De asemenea, potrivit reprezentanţilor instituţiei, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, două curse care ar fi trebuit să ajungă de la Bucureşti au fost deviate şi au revenit pe Otopeni, din cauza căderilor de zăpată.
“În cursul nopţii, cât şi în cursul zilei de sâmbătă, angajatii aeroportului au intervenit permanent cu utilaje pentru deszapezire însă, aşa cum a fost emisă şi avertizarea de cod portocaliu valabilă şi pentru judeţul Timiş, au căzut ninsori abundente cu depuneri semnificative de zăpadă care au afectat traficul aerian”, a arătat Aeroportul Internaţional Timişoara.
CNAB: Întârzierile la decolare pot fi şi de mai mult de 30 de minute
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a informat că, sâmbătă, din cauza ninsorilor, aeronavele pot decola cu o întârziere de aproximativ 30 de minute şi peste.
Pe aeroporturilel din Bucureşti, ca urmare a ninsorii moderate şi a viscolului, operarea se face în condiţii de iarnă.
„Se degivreaza aeronavele înainte de decolare, ceea ce poate conduce la întârzieri la decolare de până la 30 minute, punctual şi mai mult de 30. S-a intervenit pe tot parcursul nopţii şi se intervine în continuare pentru deszăpezire la piste, platforme şi cai de rulare”, au mai anunţat reprezentanţii CNAB.
Nu sunt curse anulate, conform reprezentanţilor Companiei de Aeroporturi.
UPDATE 10.16 Peste 20 de persoane din şapte judeţe, implicate în accidente rutiere din cauza vremii
Description: Peste 20 de persoane din şapte judeţe au fost implicate, în ultimele 24 de ore, în accidente rutiere, în şapte judeţe din ţară, unde ninge viscolit, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în urma ninsorii şi a viscolului, pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, au fost înregistrate efecte în şapte judeţe, repsectiv în Argeş, Dâmboviţa, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Timişoara şi Teleorman, fiind implicate 12 autovehicule şi 24 persoane.
Astfel, o ambulanţă care se mergea din judeţul Teleorman către un pacient care necesita dializă din comuna Seaca, judeţul Olt, pe Drumul Judeţean 679, între localităţile Mihăeşti şi Seaca, a rămas blocată din cauza zăpezii viscolite pe carosabil. Un utilaj al societăţii care se ocupă cu deszăpezirea drumului respectiv şi un utilaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Seaca au intervenit şi ambulanţa a fost deblocată, iar ulterior a fost însoţită de un utilaj până la pacient.
De asemenea, autorităţile locale din judeţul Teleorman au intervenit pe DJ 703, între localităţile Ciolăneşti şi Baldovineşti, pentru deblocarea unei ambulanţe care se deplasa pentru preluarea unei gravide. Această nu a mai putut înainta din cauza zăpezii de pe carosabil, însă a fost deblocată rapid de utilaje.
Între localităţile Ponoarele şi Izverna din judeţul Mehedinţi s-a intervenit pentru deblocarea a trei autoturisme în care se aflau 10 persoane.
Tot pentru deblocarea a două autoturisme în care se aflau 5 persoane şi a unui autobuz fără persoane s-a intervenit pe drumul care face legătra între localităţile Boldeşti şi Seciu din judeţul Prahova.
IGSU mai arată că, în localitatea Mizil, pompierii şi drumarii au deblocat un autotren care a derapat şi a intrat într-o curte.
Şi în judeţul Dâmboviţa au fost probleme din cauza zăpezii. Pe DN 7, salvatorii au deblocat un autoturism în care se aflau 5 persoane, iar în judeţul Hunedoara, în zona localităţii Cinciş, a fost deblocat un atutotren.
De asemenea, pe DN 73, între localităţile Câmpulung Muscel şi Dragoslavele din judeţul Argeş, circulaţia rutieră s-a desfăşurat temporar îngreunat, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. S-a intervenit cu utilaje de la administratorul de drum şi autorităţile locale, pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant.
În municipiul Timişoara, pompierii au acţionat pentru degajarea a 4 arbori căzuţi pe două autoturisme şi pe carosabil.
La această oră, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe majoritatea arterelor rutiere din judeţele aflate sub atenţionări meteorlogice, dar nu sunt semnalate drumuri blocate sau persoane aflate în dificultate.
Reprezentanţii IGSU le recomandă celor care pleacă la drum în această perioadă, să aibă autoturismele echipate corespunzător, să se intereseze asupra stării drumurilor înainte de pornire şi să respecte semnalele ori restricţiile autorităţilor.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi App Store.
Ştirea iniţială:
O ambulanţă din Teleorman, care mergea către un pacient ce avea nevoie de dializă, în comuna Seaca, judeţul Olt, a rămas blocată, sâmbătă dimineaţa, pe Drumul Judeţean 679, cauza zăpezii viscolite.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că ambulanţa a fost deblocată după 30 de minute, iar un utilaj a însoţit autoutilitara până la pacient.
„O ambulanţă care se deplasa din judeţul Teleorman către un pacient care necesita dializă din comuna Seaca, judeţul Olt, pe Drumul Judeţean 679, între localităţile Mihăeşti şi Seaca, a rămas blocată din cauza zăpezii viscolite pe carosabil. La faţa locului s-au deplasat un utilaj al societăţii care se ocupă cu deszăpezirea drumului respectiv şi un tractor de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Seaca. Ambulanţa a fost deblocată după aproximativ 30 de minute şi însoţită de un utilaj până la pacient care urma să fie transportat către un spital din Bucureşti pentru dializă”, a spus Băsăşteanu.
Tot din cauza zăpezii, o maşină a derapat, fiind găsit în afara drumului, în comuna Obârşia. În autoturism se aflau trei persoane care nu au fost rănite şi au refuzat transportul la spital.
Între orele 08.00-10.00, judeţul Olt se află sub atenţionare cod galben de fenomene meteo imediate. Meteorologii anunţă rafale de vânt care pot atinge 55-65 de km la oră.
Un drum judeţeana fost închis, iar şapte localităţi au rămas fără energie electrică în vestul ţării
Un număr de şapte localităţi din judeţul Caraş-Severin au rămas fără energie electrică, iar un drum judeţean din Arad a fost închis circulaţiei, sâmbătă dimineaţa, din cauza ninsorilor abundente. În Timiş s-au produs şapte accidente, cinci persoane fiind rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, sâmbătă dimineaţa, un număr de şapte localităţi nu erau alimentate cu energie electrică, în urma ninsorilor abundente. Este vorba de Forotic, Surducu Mare, Brezon, Vermeş, parţial Bocşa Montană, Ersig şi Izgar, precum şi şapte abonaţi din oraşul Reşiţa.
De asemenea, din cauza condiţiilor meteo care pun în pericol siguranţa şoferilor, Consiliul Judeţean Arad a luat decizia de a închide pentru 48 de ore traficul pe drumul judeţean DJ 708 B, Slatina de Mureş - Mădrigeşti.
Totodată, în urma avertizării meteo de ninsori abundente, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş au intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuţi. În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe drumurile din judeţul Timiş au avut loc un număr de şapte accidente, soldate cu cinci victime.
De sâmbătă, de la ora 6.00 până duminică la ora 12, judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova a intrat sub avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu