>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Proiectul "România Educată", lansat astăzi de Iohannis/ La dezbatere au participat peste 10.000 de persoane

Preşedintele Klaus Iohannis lansează, miercuri, ora 17.00, la Palatul Cotroceni, în dezbatere publică rezultatele proiectului "România Educată", iniţiat de şeful statului, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Imaginea articolului Proiectul "România Educată", lansat astăzi de Iohannis/ La dezbatere au participat peste 10.000 de persoane

Proiectul "România Educată" reprezintă cea mai amplă şi de durată consultare publică desfăşurată până acum în domeniul politicilor publice din educaţie, potrivit unui comunicat de presă al Preşedinţiei remis MEDIAFAX.
Sursa citată mai spune că la dezbatere au participat peste 10.000 de persoane, iar la elaborarea documentelor lansate cu această ocazie au contribuit peste 60 de instituţii publice, organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai actorilor din domeniu. Demersul "exprimă dorinţa Preşedintelui României ca fiecare român să aibă ocazia de a contribui la proiect".
Totodată, în cadrul evenimentului de la Palatul Cotroceni va fi lansat şi site-ul proiectului, unde rezultatele vor fi disponibile pentru consultare şi unde toţi cei interesaţi sunt invitaţi să transmită opinii şi sugestii.

Potrivit unor surse oficiale ale Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului viitor, preşedintele Klaus Iohannis va începe o nouă serie de consultări cu partidele politice care vor viza proiectul "România Educată".
Proiectul "România Educată" cuprinde şapte rapoarte tehnice care vizează următoarele domenii, respectiv cariera didactică, managementul educaţional, echitatea de acces (reducerea abandonului şi a analfabetismului funcţional), învăţământul funcţional şi tehnic, învăţământul superior, educaţia timpurie (creşe şi grădiniţe) şi evaluarea elevilor şi studenţilor.
"România Educată" este proiectul naţional iniţiat de şeful statului care are scopul de a susţine reaşezarea societăţii pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanţă, muncă, talent, onestitate şi integritate, conform site-ului Administraţiei Prezidenţiale.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu