>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Barcelona a câştigat, 2-1, cu Getafe şi s-a distanţat în fruntea clasamentului La Liga

Barcelona a deschis noul an cu o victorie obţinută greu pe terenul celor de la Getafe.
Imaginea articolului Barcelona a câştigat, 2-1, cu Getafe şi s-a distanţat în fruntea clasamentului La Liga

Echipei gazdă i-a fost anulat un gol în primele minute ale partidei pe motiv de fault în atac, iar catalanii au făcut ce ştiu ei mai bine, s-au distanţat, au marcat de două ori în 19 minute şi au reuşit să obţină primele trei puncte în 2019.
Lionel Messi (min. 20) şi Luis Suarez (min. 39) au înscris în poarta apărată de goalkeeper-ul David Soria. Getafe a reuşit să reducă din diferenţă prin Jaime Mata (min. 43). Aceeaşi Getafe a avut o ocazie incredibilă, însă Angel a ratat ţinta.
 Messi a fost la un pas să reuşească dubla, a scăpat singur cu portarul, dar duelul a fost câştigat de Soria.
În urma victoriei, Barcelona s-a distanţat la cinci puncte în fruntea clasamentului. Are 40 de puncte, în timp ce Atletico Madrid, care a remizat în faţa celor de la Sevilla, 1-1, este pe locul al doilea cu 35 de puncte. Sevilla a rămas pe trei cu 33 de puncte.
Pentru Real Madrid a fost o duminică neagră. Al doilea meci oficial al galacticilor pe 2019 a venit cu un eşec. După remiza din deplasare cu Villarreal de joi, 3 ianuarie, scor 2-2, pe Santiago Bernabeu echipa lui Solari a pierdut 0-2 în faţa celor de la Real Sociedad.
Scorul a fost deschis în minutul al doilea al partidei. Willian Jose a transformat un penalty. Real Madrid nu a reuşit să îşi revină, iar formaţia clasată pe locul 12 în La Liga a mai punctat o dată în poarta lui Thibaut Courtois. A fost 2-0 pentru Real Sociedad, iar Real Madrid este pe locul cinci cu 30 de puncte.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu