>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Cea mai în vogă formaţie a anilor 1970 revine cu forţe proaspete . Când vor apărea piesele noi pe piaţă

Cele două noi piese ale trupei ABBA, programate iniţial pentru lansare la sfârşitul lui 2018, vor apărea pe piaţă cel mai devreme în vara acestui an, a anunţat un purtător de cuvânt al formaţiei, potrivit contactmusic.com.
Imaginea articolului Cea mai în vogă formaţie a anilor 1970 revine cu forţe proaspete . Când vor apărea piesele noi pe piaţă

În aprilie 2018, membrii trupei suedeze au anunţat că s-au reunit după 35 de ani, pentru a înregistra două noi piese, iar una dintre acestea, "I still have faith in you", urma să fie interpretată cu prilejul unui show televizat programat în iarnă la BBC.
Gorel Hanser, un purtător de cuvânt al formaţiei, a declarat, însă, pentru publicaţia Daily Star că piesele "Don't Shut Me Down" şi "I still have faith in you" "nu vor fi, în mod sigur, lansate înainte de debutul verii, poate după".
"Vor fi lansate două piese. Niciun album", a completat acesta.
"Cu toţii am simţit că, după 35 de ani, ar fi amuzant să ne unim forţele din nou şi să mergem în studioul de înregistrări. Deci, am făcut-o. Şi a fost ca şi cum timpul a stat în loc şi am fost plecaţi doar pentru o scurtă vacanţă. O experienţă extrem de veselă. Au rezultat două noi cântece şi unul dintre acestea, «I Still Have Faith in You», va fi interpretat de versiunile noastre digitale la un show TV special produs de NBC şi BBC şi care va fi difuzat în decembrie. Poate venim din vechi timpuri, dar cântecul este nou. Şi ne-am simţit bine", se arăta în mesajul publicat în aprilie pe contul de Instagram al formaţiei suedeze.
Membrii trupei au anunţat anterior că este programat şi un turneu "Abbatar", cu avatarurile lor digitale din timpurile de glorie, anii 1970, pentru 2019 sau 2020. Proiectul, care va implica realitatea virtuală şi inteligenţă artificială, a fost descris drept o "experienţă nouă de divertisment".
Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad nu au mai susţinut în mod oficial niciun concert împreună după ce s-au despărţit, în 1982.
Björn şi Agnetha au fost căsătoriţi din 1971 până în 1980, în timp ce Benny şi Anni-Frid au divorţat în 1980, după o căsnicie de doar doi ani.
Trupa suedeză ABBA a ajuns în repetate rânduri pe prima poziţie în topurile din întreaga lume, între 1974 şi 1982. Formaţia s-a făcut remarcată prin câştigarea concursului Eurovision, cu piesa "Waterloo", în 1974.
Trupa ABBA a devenit cel mai bine vândută formaţie din istoria muzicii pop, graţie unor piese devenite celebre, precum "Money, Money, Money" şi "The Winner Takes It All".
Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2010, iar, în 2015, piesa "Dancing Queen" a fost inclusă în Grammy Hall of Fame.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu