>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Două persoane au murit la Suceava din cauza a 2 incendii care le-au cuprins gospodăriile

O femeie de 82 de ani şi un bărbat de 85 de ani au murit, în noaptea de luni spre marţi, după ce gospodăriile lor au fost cuprinse de flăcări. Bărbatul a fost găsit de pompieri mort în casă, iar femeia a făcut un stop cardiac după ce a văzut flăcările, iar paramedicii nu au mai reuşit să o salveze.
Imaginea articolului Două persoane au murit la Suceava din cauza a 2 incendii care le-au cuprins gospodăriile

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, două incendii au avut loc în noaptea de luni spre marţi, soldate cu decesul unei femei de 82 de ani şi al unui bărbat de 85 de ani. Primul incendiu a izbucnit într-o gospodărie în care se afla şi sediul unei firme de prelucrare a lemnului, în localitatea Valea Putnei.
La sosirea echipajelor, ardeau trei construcţii anexe, toate din lemn, cu pericol de propagare la halele de prelucrare primară a lemnului şi la clădirile învecinate. Incendiul a izbucnit dintr-o magazie anexă, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect.
În timpul intervenţiei, o femeie în vârstă de 82 de ani a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia a intrat în stop cardio-respirator şi a murit, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.
Un alt incendiu soldat cu decesul unui bărbat de 85 de ani a izbucnit în localitatea Mănăstioara.
“La sosirea echipajelor, ardea generalizat acoperişul casei şi două anexe gospodăreşti, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie. Din nefericire, după localizarea flăcărilor, pompierii militari au găsit în interiorul locuinţei trupul neînsufleţit al proprietarului (85 de ani). Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat”, a declarat Alin Găleată.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu