>
  • Politica

  • Economie

  • Sport

  • Actualitate

  • Editorial

  • Social

  • Dezvaluiri

Fiul unui cunoscut muzician a fost arestat după o ameninţare cu bombă

Fiul muzicianului Lionel Richie, modelul Miles Brockman Richie, a fost arestat pe aeroportul Heathrow de lângă Londra, Marea Britanie, după ce a susţinut că are o bombă în bagaj şi după ce a atacat un membru al echipei de securitate, potrivit tmz.com.
Imaginea articolului Fiul unui cunoscut muzician a fost arestat după o ameninţare cu bombă

Un purtător de cuvânt al poliţiei londoneze a confirmat incidentul pentru MailOnline: "Sâmbătă, 19 ianuarie, un tânăr în vârstă de 24 de ani a recunoscut că se face vinovat de comunicarea de informaţii false privind un dispozitiv explozibil şi de comportament violent, în urma unui incident care a avut loc la terminalul 5 de pe Heathrow".
Purtătorul de cuvânt a refuzat să facă public numele persoanei care a provocat incidentul.
Potrivit unor martori, fiul lui Lionel Richie s-a înfuriat după ce i s-a interzis accesul în avion.
Tatăl lui Miles Richie este cântăreţul şi producătorul muzical Lionel Richie, în vârstă de 69 de ani, unul dintre cei mai populari compozitori de balade ai anilor '80. Printre piesele sale cele mai cunoscute se află single-uri precum "All Night Long", "Hello", "Say You, Say Me" şi celebrul cântec "We Are The World", compus în scopuri caritabile în colaborare cu Michael Jackson şi care s-a vândut în peste 20 de milioane de copii. Albumele sale s-au vândut în peste 100 milioane de copii pe plan mondial, fiind unul dintre cel mai bine vânduţi artişti.
Miles este singurul fiul al lui Lionel Richie. Muzicianul mai are două fiice, una adoptată, Nicole, în vârstă de 37 de ani, şi una biologică, Sofia, în vârstă de 20 de ani.(Mediafax)

Postat în:: , ,

ziarul universul

Ziarul Universul

Săptămânal de informare, anchetă şi comentarii. Fondat: 1884 Luigi Cazzavillan, 2001 Ion Cilica-Deaconu Contact.

Lasa un comentariu